skip to Main Content

Call for Application: “Holocaustul din România între istorie și receptare”, ediția a VII-a, 2018

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în parteneriat cu The Olga Lengyel Institute și Fundația “Pâinea Vieții” organizează în perioada 16-19 iulie 2018, la Lugoj-Surduc, școala de vară „Holocaustul din România între istorie și memorie”.

Anul acesta ne-am propus să formăm un grup de 35 de profesori de istorie din ciclul liceal având ca obiectiv aprofundarea temei Holocaustul din România și deschiderea unei perspective mai largi în privința unor aspecte precum discriminarea, antisemitismul cultural, viața comunitară a evreilor din România.

Programul cuprinde o serie de colocvii susținute de specialişti, profesori şi cercetători din România și străinătate, întâlniri cu supraviețuitori și proiecții de film.

Costurile de cazare, masă și transport vor fi suportate de către organizatori. Selecţia participanţilor se va realiza în baza unui CV şi a unei scrisori de motivare în care să se prezinte interesul candidaților pentru studierea Holocaustului din România și dacă au mai participat la alte program legate de istoria Holocaustului.

Trimiterea aplicaţiilor se poate face până la data de 22 iunie 2018 la adresa office@inshr-ew.ro.

Aplicaţiile vor fi evaluate de către o comisie formată din cercetători ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Pentru mai multe detalii ne puteți contacta la adresa office@inshr-ew.ro .

Back To Top
×Close search
Search