skip to Main Content

Expoziție de fotografie, 28 iunie 2020-28 iulie 2020, Iași

La finalul lunii iunie se împlinesc 79 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai întunecate episoade din istoria României, prin care viețile a mii de evrei, locuitori ai Iașiului, au fost schimbate ireversibil.

Cu prilejul comemorării victimelor Pogromului, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și cu sprijinul Muzeului Județean de Istorie Brașov organizează expoziția #orașuldinfotografii.

Vernisajul va avea loc duminică, 28 iunie 2020, ora 18:00. Expoziția va fi amplasată în fața Palatului Roznovanu din Iași, pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt și va putea fi vizitată până pe 28 iulie 2020.

Fotografiile expuse ne prezintă orașul Iași în ipostaze diferite: în iunie 1941, prin imagini de arhivă care surprind scene din timpul Pogromului, versus august-octombrie 2019, prin ochii tinerilor care au participat la concursul #orașuldinfotografii.

Proiectul derulat în 2019 și expoziția care urmează a fi inaugurată au folosit fotografia ca martor al unui eveniment din trecutul recent dar și ca modalitate de a (re)descoperi istoria și locurile pe care le vizităm astăzi.

Expoziția este un omagiu adus victimelor Pogromului de la Iași și, totodată, ea încheie inițiativa lansată prin intermediul concursului de fotografii, aceea de a cerceta și a cunoaște istoria locurilor care fac parte din realitatea noastră cotidiană.

Accesul la eveniment este LIBER, cu respectarea normelor de distanțare socială prevăzute în perioada stării de alertă în vigoare.

***
Concursul #orașuldinfotografii a fost organizat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în perioada august-octombrie 2019. Proiectul, adresat în principal tinerelor generații, a lansat o invitație pentru o călătorie virtuală parcursă cu ajutorul fotografiilor, pentru a descoperi istoria orașului Iași. Mai multe detalii despre proiect: http://www.inshr-ew.ro/portfolio-item/orasuldinfotografii/

Serviciul Administrativ-Comunicare
Departament Relații Publice și programe cultural-educative
E-mail: office@inshr-ew.ro
Tel. + 40-21-318 09 39

Eveniment organizat de:   cu sprijinul 

Back To Top
×Close search
Search