HOLOCAUSTUL ÎN ROMÂNIA

GENOCIDUL reprezintă  exterminarea fizică intenţionată, sistematică şi programată a unui grup sau o parte a lui din cauza originii etnice, religioase sau rasiale. Termenul a fost formulat pentru prima oară de avocatul Raphael Lemkin în 1944, în lucrarea Axis Rule in Occupied Europe, prin care îşi propusese să explice crimele regimurilor fasciste împotriva evreilor, slavilor şi romilor în al Doilea Război Mondial, a Imperiului Otoman împotriva armenilor în Primul Război Mondial precum şi cele împotriva asirienilor din Irak (1933). Termenul genocid provine din grecescul genos (specie, gen) şi latinescul caedere (a ucide , a masacra).

HOLOCAUSTUL înseamnă omorârea de către Germania nazistă a şase milioane de evrei. Dacă persecuţia nazistă a evreilor a început in 1933, uciderea lor în masă a avut loc în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Germanii şi colaboratorii lor au avut nevoie de patru ani şi jumătate pentru a omorî şase milioane de evrei. Nu a fost nicio scăpare. Criminalii nu erau bucuroşi doar cu distrugerea comunităţilor, ei au vizat fiecare evreu care se ascundea şi au vânat fiecare fugar. Păcatul de a fi evreu era atât de mare, încât fiecare dintre ei trebuia să moară – bărbatul, femeia, copilul, responsabilul, dezinteresatul, renegatul, cel sănătos şi cel creativ, cel bolnav şi cel leneş – toţi trebuiau să sufere şi să moară, fără nicio păsuire, fără speranţă, fără vreo posibilă salvare, fără nicio şansă de alinare (Yad Vashem).

În timpul Holocaustului, regimul nazist a persecutat sau a ucis şi alte grupuri considerate „rase inferioare”: romi, slavi. De asemenea, au fost persecutaţi pe criterii ideologice comunişti, socialişti sau comunităţi pe criterii religioase sau de gen precum martorii lui Jehova sau homosexualii (USHMM).

Un procent semnificativ al comunităţii evreieşti din România a fost distrus în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Deportarea şi uciderea sistematică au fost aplicate evreilor din Basarabia, Bucovina şi judeţul Dorohoi. Transnistria, partea din Ucraina ocupată aflată sub administraţie românească, a fost folosită ca un imens spaţiu pentru uciderea evreilor (Comisia Internaţională pentru Studierea Holocasutului din România).

SHOAH este un cuvânt care în ebraică înseamnă “catastrofă” şi care desemnează organizarea de către stat, de către regimul nazist şi colaboratorii săi, a persecuţiei şi exterminării sistematice a aproape 6 milioane de evrei.

Numărul evreilor români şi al evreilor din teritoriile aflate sub administraţie românească ucişi în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie absolută. Concluzia Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România în acest sens este că, în timpul Holocaustului, în România şi în teritoriile aflate sub controlul său au fost ucişi sau au murit între 280 000 şi 380 000 de evrei români şi ucraineni. În Holocaust au pierit şi aproximativ 135 000 de evrei români care trăiau în Transilvania de Nord, aflată sub conducere maghiară, precum şi 5000 de evrei români care se aflau atunci în alte ţări din Europa. Referindu-se la România, Raul Hilberg a afirmat că nici o ţară, în afara Germaniei, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară. Comisia a decis să nu menţioneze o unică cifră concluzivă privind numărul evreilor ucişi în România şi în teritoriile aflate sub autoritatea sa. În schimb, Comisia a ales să definească două limite între care se plasează această cifră, aşa cum reiese din cercetările contemporane:

• Între 45 000 şi 60 000 de evrei au fost omorâţi în Basarabia şi Bucovina de către trupele germane şi române în 1941.
• Între 105 000 şi 120 000 de evrei români deportaţi au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria.

• În regiunea Transnistriei, între 115 000 şi 180 000 de evrei locali au fost lichidaţi (în special la Odessa şi în districtele Golta şi Berezovca).
• Cel puţin 15 000 de evrei din Regat au fost ucişi în Pogromul de la Iaşi şi ca urmare a altor măsuri antievreieşti.
• Aproximativ 132 000 de evrei au fost deportaţi la Auschwitz, în perioada mai-iunie 1944, din nordul Transilvaniei, stăpânit de Ungaria.

Au murit, de asemenea, o mare parte dintre romii deportaţi. Din cei 25 000 de romi (jumătate dintre ei copii) trimişi în Transnistria, aproximativ 11 000 au pierit. Comunităţi rome nomade vechi de secole au dispărut pentru totdeauna.

(Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport final, Iaşi: Polirom, 2004).

Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România a conchis, împreună cu majoritatea cercetătorilor de bună-credinţă ai acestui domeniu, că autorităţile române poartă principala responsabilitate atât pentru planificarea, cât şi pentru punerea în practică a Holocaustului. Aceasta include deportarea şi exterminarea sistematică a majorităţii evreilor din Basarabia şi Bucovina, precum şi a unor evrei din alte zone ale României, în Transnistria; uciderea în masă a evreilor români şi a celor locali în Transnistria; execuţiile masive ale evreilor din timpul Pogromului de la Iaşi; discriminarea şi degradarea sistematică la care au fost supuşi toţi evreii români în timpul administraţiei antonesciene, inclusiv exproprierea bunurilor,concedierea de la locurile de muncă, evacuarea forţată din zonele rurale şi concentrarea lor în capitale de judeţ şi în lagăre, precum şi utilizarea masivă a evreilor de sex masculin la muncă forţată sub aceeaşi administraţie.

(Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport final, Iaşi: Polirom, 2004).

Măsuri antisemite în timpul guvernului Goga şi al dictaturii regale
Instaurarea guvernului condus de Octavian Goga (Decembrie, 1937 –Februarie, 1938) a marcat momentul în care antisemitismul a devenit o politică de stat sistematică. Principalele măsuri îndreptate împotriva minorităţii evreieşti au fost:

• Închiderea ziarelor pe care guvernul le considera deţinute sau dominate de evrei;
• Interdicţia ca evreii să aibă licenţe de de comercializare a băuturilor alcoolice;
• Interzicerea utilizării limbii idiş în administraţia din Basarabia şi nordul Moldovei;
• Revizuirea cetăţeniei evreieşti prin Decretul-lege nr. 169/22 ianuarie 1938, în urma căruia unui număr de 225222 de evrei li s-a retras cetăţenia, ceea ce a echivalat cu pierderea drepturilor politice, a dreptului de a profesa, pierderea proprietăţilor şi a mijloacelor de existenţă.

În timpul dictaturii regale (Februarie, 1938 – Septembrie, 1940), legislaţia antisemită adoptată de guvernul Goga a fost menţinută în vigoare, aceasta având ca efect excluderea socială a evreilor. Mai mult, Decretul-lege nr. 2650 din august 1940 a modificat statutul juridic al evreilor şi a făcut posibilă excluderea acestora din departamentele guvernamentale, numeroase profesii, din comitetele de conducere ale unor întreprinderi publice sau private şi deposedarea de proprietăţi în mediul rural. Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei în urma ultimatumului impus de URSS în vara anului 1940 a fost urmată de violenţe fizice declanşate de armata română în teritoriile cedate. În Dorohoi şi Galaţi, populaţia civilă şi armată română au iniţiat atacuri de mare amploare împotriva evreilor, iar uciderea a sute de evrei a fost tolerată de către statul român.

Statul Naţional Legionar şi procesul de românizare
În septembrie 1940, generalul Ion Antonescu devine conducătorul statului român şi se instaurează un guvern în componenţa căruia se regăseşte „singura mişcare recunoscută în noul stat” – Mişcarea Legionară. În luna octombrie au fost promulgate decrete de expropriere a bunurilor rurale, de eliminare a evreilor din învăţământ, din profesiunile liberale şi din servicii. Totodată s-a legiferat îndepărtarea tuturor artiştilor evrei din teatrele româneşti de stat şi particulare şi excluderea acestora din Societatea Scriitorilor Români, Societatea Compozitorilor şi Sindicatul artiştilor. Personalul evreiesc din domeniul sanitar a fost concediat, în timp ce Colegiul Medicilor i-a eliminat pe medicii evrei, care şi-au pierdut şi dreptul de a îngriji pacienţi creştini. Totodată, evreilor li s-a interzis să practice profesia de farmacist.

Evacuarea evreilor din mediul rural, un deziderat important exprimat în propaganda legionară, a avut ca scop nu numai izolarea acestora, ci şi jefuirea proprietăţii evreieşti. Evreii au fost evacuaţi din zeci de state în care existau comunităţi evreieşti cu o tradiţie de peste o sută de ani, în timp ce comisii speciale luau parte la procedurile de expropriere.

Măsurile legale cu caracter antisemit au fost însoţite de violenţe iniţiate de legionari împotriva evreilor: jafuri, bătăi, asasinate, confiscarea unor sume de bani, boicotarea unor magazine.

Pogromul de la Bucureşti, 21-23 Ianuarie 1941
Rebeliunea legionară din 21-23 Ianuarie 1941 a reprezentat punctul culminant al violenţelor antisemite iniţiate de membrii Mişcării Legionare. Dorind preluarea întregii puteri în stat, legionarii au declanşat un val de teroare împotriva evreilor, care a inclus arestări, maltratări, asasinate, jafuri, devastarea şi incendierea templelor, sinagogilor, instituţiilor evreieşti, precum şi a întreprinderilor şi gospodăriilor care aparţineau evreilor. Bilanţul Pogromului de la Bucureşti a fost unul tragic: 616 magazine devastate, ridicarea a mii de evrei din case, de pe stradă, din sinagogi şi instituţii evreieşti fără deosebire de sex şi vârstă, 151 de evrei ucişi şi 60 de evrei răniţi, 25 de temple şi sinagogi devastate.

Politici antisemite în perioada februarie-iunie 1941
Politica de românizare a continuat după înlăturarea legionarilor de la guvernare, identificându-se mai multe măsuri cheie:

• continuarea limitării dreptului la muncă al evreilor prin anularea contractelor de muncă a ucenicilor evrei;
• continuarea politicilor de expropriere prin Decretul-lege nr. 842 din martie 1941, care prevedea trecerea imobilelor urbane evreieşti în patrimoniul statului;
• înfiinţarea Centrului Naţional de Românizare, care avea rolul de a centraliza întreaga activitate de românizare şi de administrare a bunurilor evreieşti.

Pe lângă politica de românizare, au fost adoptate şi alte măsuri antisemite:

• în cazul infracţiunilor contra ordinii publice, evreilor li se aplicau pedepse duble în comparaţie cu cele aplicate creştinilor;
• excluderea cultului mozaic de la subvenţiile acordate cultelor din bugetul statului;
• interzicerea convertirii la creştinism a evreilor;
• interzicerea căsătoriilor între funcţionarii publici şi evrei;
• anularea dreptului la liberă circulaţie între localităţi;
• restricţii în privinţa raţiei alimentare.

Evacuări, strămutări şi internări în lagăre
Pe 21 iunie 1941, Ion Antonescu a dat un ordin care prevedea evacuarea evreilor din mediul rural şi semiruban şi concentrarea acestora în reşedinţele de judeţ. Coloanele de evrei parcurgeau pe jos zecile de kilometri până la noile destinaţii iar proprietăţile rămase erau preluate de autorităţi sau jefuite de către localnici. Odată ajunsi în capitalele de judeţ, din cauza aglomeraţiei, evreii au fost afectaţi de epidemii şi lipsa hranei necesare.

Evacuarea a 50-60000 de evrei din întreaga ţară a fost completată de internările în lagăre. Bărbaţii între 18 şi 60 de ani au fost transportaţi şi internaţi în condiţii inumane. Transportul spre lagărele din Oltenia s-a făcut în vagoane de marfă, fără opriri, evreii ajungând la destinaţii într-o stare de degradare.

Pogromul de la Iaşi, 28 Iunie – 6 Iulie 1941
Pogromul de la Iaşi a făcut parte din planul de purificare etnică al lui Ion Antonescu şi a fost anticipat de măsurile luate cu mai multe zile înainte de declanşarea propriu-zisă a acţiunilor pogromiste. Astfel, pe 19 iunie, un ordin transmis Minsiterului Propagandei Naţionale cerea identificarea „jidanilor, a agenţilor comunişti şi a simpatizanţilor” şi interzicerea circulaţiei acestora. Pe 22 iunie, în prima zi de război, au fost postate în Iaşi afişe ce instigau la pogrom şi care îi culpabilizau pe evrei pentru presupusa colaborare cu bolşevicii şi cu URSS. Odată cu primele atacuri aeriene sovietice în zilele de 24 şi 26 iunie, oficialităţile din Iaşi i-au învinuit pe evrei de complicitate cu aviatorii sovietici, pretinzând că mai mulţi civili de etnie evreiască îi ghidează pe piloţii de avioane prin intermediul semnalelor şi le arătau obiectivele ce trebuiau bombardate.

În dimineaţa zilei de 29 iunie, convoaie de evrei din diferite cartiere ale Iaşiului au fost dirijate spre Chestura de Poliţie, unde la ora 15 a început masacrul în timpul căruia evreii au fost jefuiţi, bătuţi şi ucişi. Supravieţuitorii masacrului au fost duşi la gară pentru a fi evacuaţi, in conformitate cu ordinele date de Ion Antonescu. Evreii au fost înghesuiţi în vagoane de marfă, utilizate pentru transportul de carbid, cărora li s-au astupat ferestrele, atmosfera dinăuntru devenind astfel sufocantă. Acestea sunt condiţiile în care au fost puse în mişcare două trenuri, supranumite „Trenurile Morţii”. În primul tren care urma să plece în direcţia Călăraşi au fost băgaţi 5000 de evrei, din care au supravieţuit 1011, în timp ce dintr-un număr de 2700 de evrei îmbarcaţi în trenul cu direcţia Podu Ilioaiei au supravieţuit doar 700. Principalele cauze ale deceselor au fost asfixierea şi deshidratarea.

În timpul masacrului de la Chestura din Iaşi şi în trenurile morţii se estimează că au murit peste 13000 de evrei.

Politica de purificare etnică în Basarabia şi Bucovina, Iulie-Septembrie 1941
În primele zile după declanşarea războiului, trupele române şi germane au pătruns în satele şi oraşele din Basarabia şi Bucovina unde au fost declanşate acţiuni pogromiste. În câteva zile au fost ucişi mii de evrei în Noua Suliţă, Ciudei, Storojineţ, Banila, Herţa, Vijniţa, Cernăuţi. Pe 17 iulie, 1941, trupele române şi germane întră în Chişinău unde se defăşoară un alt măcel de proporţii, evaluat de Matatias Carp la circa 10000 de morţi. Supravieţuitorii acestor pogromuri sunt deportaţi peste Nistru, unde mor fie din cauza alimentaţiei precare şi condiţiilor locative, fie din cauza ostilităţii trupelor germane care în acel moment controlau Transnistria şi care refuzau să îi primească. Din cei 25000 de evrei izgoniţi de trupele române dincolo de Nistru au supravieţuit doar jumătate.

Deportările în Transnistria, 1941-1942
În cadrul Acordului de la Tighina, semnat pe 30 august 1940 de către reprezentanţii României şi ai Germaniei, Transnistria a fost subordonată autorităţilor româneşti. Pe 14 septembrie 1941 a început deportarea evreilor din Basarabia şi Bucovina care erau inchişi în lagărele din Vertujeni, Secureni şi Edineţ. Convoaiele de evrei erau conduse de ofieţeri şi escortate de către jandarmi. Marşul zilnic trebuia sa acopere 30 de kilometri iar evreii rămaşi în urmă erau executaţi pe loc. Pe 9 octombrie a început deportarea a peste 26000 de evrei din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Gura Humorului şi alte localităţi din vecinătate. În aceeaşi lună, aproximativ 9000 de evrei din Dorohoi sunt deportaţi, majoritatea bătrâni, copii şi femei întrucât bărbaţii erau la munca obligatorie. Totodată, evrei sute de evrei din vechiul Regat şi sudul Transilvaniei au fost deportaţi pentru pretinse infracţiuni. În luna octombrie, 1942 deportările în masă au fost suspendate.

Evreii deportaţi în Transnistria au fost supuşi unui regim de exterminare prin foamete sau boli. Deportaţii au fost înghesuiţi în locuinţe părăsite, fără posibilitate de încălzire şi în condiţii unei lipse totale de igienă. Situaţia era agravată atât de lipsa alimentelor şi medicamentelor, cât şi de interdicţia de a părăsi ghetourile fără autorizaţie.

Deportarea în Transnistria a fost concepută de autorităţile antonesciene ca o variantă românească a Soluţiei Finale. Conform unor calcule, în Transnitria au fost lichidaţi între 115000 şi 118000 de evrei locali şi între 105000 şi 120000 de evrei români au fost omorâţi sau au pierit din cauza condiţiilor de viaţă impuse în lagăre şi ghetouri.

Printre cei supuşi regimului de exterminare din Transnistria au fost şi mii de familii de romi, deportaţi din ordinului mareşalului Ion Antonescu pe parcursul anilor 1942-1943. Din 24000 de romi deportaţi (atât nomazi, cât şi sedentari) au supravieţuit doar 14000.

Lista cetățenilor români distinși de Yad Vashem cu titlul „Drept între Popoare” (extras din Raportul Final, Editura Polirom, 2005, pp. 309-318):

Agarici, Viorica
A fost președinta  Crucii Roșii românești în orașul Roman. A ajutat supraviețuitori evrei din „Trenul Morții” după Pogromul de la Iași. Dosar 2062.

Antal, Rozalia
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Rozalia Antal trăia în orașul Satu Mare din Transilvania de Nord. Antal s-a oferit să-i ascundă pe vecinii ei, familia Handler, în casa sa. Dosar 0593

Anutoiu T. Anghel
Născut în satul Nistorești-Vrancea, a trăit în satul Naruja din județul Vrancea. Între 1938-1944, Anutoiu a fost secretarul și reprezentantul asociației veteranilor de război Marele Voievod Mihai. A avertizat pe evreii din comunitățile din Bacău, Brașov, Odobești, Piatra-Neamț și Buzău ca urmau să fie arestați, așa încât au putut fugi la timp și i-a ajutat să găsească adăpost. Dosar 1395.

Baias, Vasil Baias, Maria
Vasil Baias și sotia lui Maria erau țărani români care trăiau în satul Viile Dejului, cam la 5 km de orașul Dej din Transilvania. În aprilie 1944, când s-a înființat ghetoul din Dej, Băiaș le-a adus alimente cunoștințelor lui, familia Steinfeld și s-a oferit să îi ascundă pe băieții familiei la ferma lui. Dosar 615.

Beceanu, Dumitru
Doctor în farmacie, deținea o farmacie în Iași și era ofițer în rezervă al armatei române. La 29 iunie 1941, când a început Pogromul în Iași, Beceanu le-a propus celor doi angajați evrei să se ascundă în apartmentul lui, care se afla deasupra farmaciei. Încă aproximativ 20 de evrei și-au găsit adăpost acolo. Dosar 3515.

Cojoc, Gheorghe
Inginer forestier din vecinătatea orașului Târgu Neamț. În iulie 1942, Cojoc a aranjat cu autoritățile din orașul Piatra Neamț ca 50 de evrei să muncească în pădurile din jurul Târgu Neamțului. În acest fel, a salvat pe acești evrei de la deportarea în Transnistria. Dosar 2731.

Cuciuba, Traian Cuciuba, Traian (fiul)
Împreună cu fiul său (cu același nume), Cuciuba și-a ajutat prietenul evreu, pe Rosenthal, dintr-un mic orășel din Transilvania de Nord, să scape de deportarea din 1944, trecându-l ilegal în partea românească a Transilvaniei. Dosar 8923.

Dumitru, Adrian Strauss-Tiron, Gabriela Catana, Maria
Au salvat o familie din Transnistria. Dosar 6843.

Elena, Regina Mamă a României
După ce s-au adresat mai multor personalități, Regina Mama și Patriarhul au apelat direct la Antonescu, care a cedat și a fost de acord ca acei evrei care nu fuseseră încă deportați din Cernăuți să rămână acolo temporar. Ajutorul trimis în 1942 a salvat viețile a mii de evrei din Transnistria. În 1943 și la începutul lui 1944, Regina Mamă a ajutat la întoarcerea a mii de evrei care rămăseseră în viață, inclusiv a mii de orfani evrei, din Transnistria. Dosar 5106.

Farkas, Stefan Farkas, Rozalia
În septembrie 1944, Eugen Szabo (fost Salzberger), un tânar evreu, se afla într-un detasament de muncă forțată al armatei ungare staționat lângă orașul Oradea. Farkas a fost de acord să-l ascundă pe Szabo în pivnița casei sale, împreună cu alți 8 colegi din detașamentul de muncă. Dosar 5103.

Florescu, Constanța
În timpul războiului, Constanța Florescu (1908) trăia în București și, între 1941-1944 a adăpostit-o în casa sa pe Roza Hendler, pe care o cunoscuse înainte de război și a avut grijă de ea cu devotament. Dosar 4398.

Gheorghe, Petre I.
Preot ortodox în Sarovo, regiunea Golta, a ajutat și a salvat mulți evrei din ghetoul Crivoi-Ozero, Transnistria. Dosar 10060.

Ghitescu, Alexandru
La 21 ianuarie 1941, în timpul Pogromului de la Bucuresti, când vecinul lui, Joseph Morgenstern, un avocat, a bătut la ușa lui cerându-i ajutorul, Ghitescu l-a ascuns în casă pâna când cei care căutau evrei în apropiere au plecat. Dosar 5014.

Grosz, Rozalia Grosz, Bandi
În mai 1944, Bandi Grosz, din Dej, Transilvania, a ascuns-o pe Schnable sub roata de rezervă a camionului său și a strecurat-o afara din ghetou. Dosar 1549.

Hîj, Simion Hîj, Metzia
Dr. Simion Hîj, avocat din Cernăuți, a ajutat mai multe familii evreiești. Când a început evacuarea ghetoului, Hîj a salvat aceste familii de la a fi încolonate de jandarmeria română. Dosar 725.

Lajos, Peter
În 1944, Peter Lajos trăia la Cluj (Kolozsvar). El a salvat viața lui Neumann prezentându-l sub o identitate falsă ca Janos Kovacs. Dosar 3941.

Manoliu, Florian
Diplomat român în Elveția, a fost implicat în salvarea unor evrei maghiari în 1944. Dosar 9160.

Marculescu, Emilian
În 1942, după câteva călătorii la Cernăuți, Mărculescu a reușit să mituiască un ofițer de poliție român, care a scos cinci evrei din închisoare în mijlocul nopții, sub pretextul că trebuia să-i transfere nemților, spre a fi executați. Dosar 4779a.

Moldovan, Valeriu
Proprietarul unui atelier de dulgheri din Bistrița, în Transilvania de Nord. A salvat familia Fleischman în 1944. Dosar 5999.

Motora, Sabin
Ofițer de carieră în jandarmeria română, a fost comandantul lagărelor Grosulovo și Vapniarka. Motora a luat măsuri de evacuare a prizonierilor din Vapniarka la Grosulovo, mai aproape de granița română, contrar ordinului primit, de a-i transfera spre est, pentru a fi predați germanilor. Motora a făcut tot ce a putut să salveze viețile evreilor, în ciuda faptului că astfel își risca propria carieră militara și viața. Dosar 2394.

Muranyi, Rozsi
În timpul războiului, Rozsa Muranyi trăia în Oradea Mare, în Transilvania. Dupa invadarea Ungariei de către Germania în martie 1944, Muranyi a ascuns 8 evrei, din 23 aprilie 1944 până în 12 octombrie 1944, când orașul a fost eliberat. Dosar 534.

Nicopoi-Strul, Elisabetha
Datorită lui Nicopoi, familia lui Strul, șapte persoane, inclusiv tatăl lui, mama și fratii, au fost salvați în timpul Pogromului de la Iași, la 29 iunie 1941. Dosar 3416.

Nits Janos Nits Gyula Nits Aliz
Implicați în salvarea unor evrei în Transilvania de Nord, în 1944.

Onisor, Ioana Demusca, Letitia Craciun, Ana Craciun, Pavel
În mai 1944, familia Onisor – văduva Ioana și copii ei, Victor de 21 de ani, Lazăr de 18 ani, Letiția de 16 ani și Anna, măritata cu Pavel Crăciun, erau țărani care trăiau la ferma lor în pădure, la circa 4 km de orașul Bistrița din Transilvania. La 1 mai, două zile înainte ca evreii din Bistrița să fie internați în ghetou și apoi deportați în lagărele de exterminare, 4 localnici, membri ai familiei Kandel, au fugit la ferma familiei Onisor, unde li se pregătise un loc în care să se ascundă. Dosar 1406.

Paelungi, Stefan
Paelungi a decis să ascundă familia Leitman în timpul războiului, într-o colibă îndepărtată care aparținea tatălui lui. Dosar 6999.

Pal (Kudor), Anna Pal, Jeno
În aprilie 1944, când s-a aflat că naziștii internau pe evreii din Transilvania în ghetouri, Nissel a decis să fugă în România și să se ascundă acolo, și l-a rugat pe Pal, pe care îl cunoștea din perioada când Pal lucrase în casa părinților ei, să-l ascundă pe copilul ei. Anna și Jeno Pal (ulterior soțul ei) au fost de acord să ascundă copilul, deși stiau ce riscă ascunzând evrei. Dosar 6540.

Pântea, Nona
În 1941, în timpul Pogromului de la Iași, Pântea a oferit unui număr de 6 evrei, care locuiau în acel moment în casele din vecini, adăpost în camera ei. Dosar 3455.

Pocorni, Egon Pocorni, Nicolina
Egon Pocorni trăia în București în timpul războiului, iar în 1942 a fost numit director al unei fabrici de zahăr din satul Derebcin, județul Moghilev, în Transnistria. După ce a văzut suferințele evreilor, el și soția lui au decis să îi ajute în orice mod posibil. Dosar 2855.

Pop, Nicolaie Pop, Maria Pop (Saileanu), Aristina
Nicolaie Pop, un fermier înstărit și muncitor, trăia în satul Lăpușul românesc, în Transilvania de Nord. După ce naziștii au ocupat Ungaria, Pop s-a oferit să o ascundă pe Hanna Marmor și pe copiii ei și să le facă rost de tot ce aveau nevoie. Dosar 7123.

Pop, Valer
Înalt demnitar în administratia maghiară și românească din Transilvania. În 1933, Pop se căsătorise cu Ilona Jonas, evreică din familia Farkas, la Cluj și o adoptase pe Katalin-Catherina, fiica Ilonei din prima căsătorie, cu un evreu, Imre-Emerich Jonas, doctor în jurisprudență. După ocuparea Ungariei de către Germania, în martie 1944, Pop și-a convins fiica adoptivă să nu poarte steaua galbena și a reusit să-și interneze soacra, pe Lina Farkas, în spitalul unui prieten de-al lui din Cluj, pentru a o salva de deportare. Dosar 2580.

Popovici, Traian
Dr. Traian Popovici era un celebru avocat din Cernăuți, care a servit ca primar al orașului până în 1942. El a reușit să împiedice deportarea a 19.000 de evrei. Dosar 0499

Profir, Grigore
Inginerul Grigore Profir era directorul morii de făină Dacia din Iași. În iunie 1941, când Profir a aflat că încolonau evreii și îi duceau la secția de poliție, a adus noi muncitori, i-a dus la moara și i-a pus să descarce sacii de făină, salvându-i de la a fi uciși. Dosar 3514.

Puti, Alexa Puti, Maria Puti, Todor
În 1944, Alexa Puti era un fermier român care trăia lângă orașul Somcuța Mare, în Transilvania. Alexa Puti a ales să-l ascundă pe Solomon într-o peșteră la marginea pădurii de lângă casa sa. Maria și Todor, copiii lui Puti, și-au ajutat tatăl să adâncească peștera și i-au adus mâncare lui Solomon de trei ori pe săptămână. Dosar 3739.

Pop, Valer
Înalt demnitar în administratia maghiară și românească din Transilvania. În 1933, Pop se căsătorise cu Ilona Jonas, evreică din familia Farkas, la Cluj și o adoptase pe Katalin-Catherina, fiica Ilonei din prima căsătorie, cu un evreu, Imre-Emerich Jonas, doctor în jurisprudență. După ocuparea Ungariei de către Germania, în martie 1944, Pop și-a convins fiica adoptivă să nu poarte steaua galbena și a reusit să-și interneze soacra, pe Lina Farkas, în spitalul unui prieten de-al lui din Cluj, pentru a o salva de deportare. Dosar 2580.

Popovici, Traian
Dr. Traian Popovici era un celebru avocat din Cernăuți, care a servit ca primar al orașului până în 1942. El a reușit să împiedice deportarea a 19.000 de evrei. Dosar 0499

Profir, Grigore
Inginerul Grigore Profir era directorul morii de făină Dacia din Iași. În iunie 1941, când Profir a aflat că încolonau evreii și îi duceau la secția de poliție, a adus noi muncitori, i-a dus la moara și i-a pus să descarce sacii de făină, salvându-i de la a fi uciși. Dosar 3514.

Puti, Alexa Puti, Maria Puti, Todor
În 1944, Alexa Puti era un fermier român care trăia lângă orașul Somcuța Mare, în Transilvania. Alexa Puti a ales să-l ascundă pe Solomon într-o peșteră la marginea pădurii de lângă casa sa. Maria și Todor, copiii lui Puti, și-au ajutat tatăl să adâncească peștera și i-au adus mâncare lui Solomon de trei ori pe săptămână. Dosar 3739.

Simionescu, Constantin
Simionescu, avocat român din Iași, era decanul baroului orașului. În timpul războiului, Simionescu a ajutat 10 evrei, majoritatea din familiile Spiegel, Sapira și Siegler, care trăiau în Iali. Simionescu l-a luat pe Fred Spiegel, de 16 ani, împreună cu frații lui, sub aripa sa protectoare, după ce tatăl lor fusese în „trenurile morții”, iar mama fusese arestată pentru că se găsise făină asupra ei. Dosar 4892.

Sion, Mircea Petru G.
În timpul războiului, Sion a fost unul dintre puținii oameni care i-au ajutat pe evrei în mod activ, cu riscul propriei vieți. După numirea sa ca judecător la un tribunal militar, Sion a intervenit activ în favoarea evreilor și pentru unii dintre ei a obținut eliberarea din lagărele de muncă. A făcut tot posibilul să-i salveze. Sion a ascuns aproximativ 15 evrei în casa lui din Iași și pe proprietatea familiei lui dinafara orașului. Dosar 3384.

Sorban, Raoul
În mai 1944, Prof. Sorban l-a ajutat pe Rabinul Carmilly-Weinberger al comunității evreiești neologe din Cluj să fugă la Turda și să se întâlnească cu Iuliu Maniu în București pentru a găsi căi de salvare. În mărturia lui ulterioară Dr. Carmilly-Weinberger a declarat că Sorban a fost singurul care a făcut eforturi pentru a-l ajuta să salveze evreii sub ocupația maghiară. Dosar 3499.

Stoenescu, Ioana Stoenescu, Pascu
În 1941, în ianuarie, când a izbucnit rebeliunea legionară a Gărzii de Fier și membrii săi au facut un pogrom împotriva evreilor din București, Stoenescu a invitat familia Donner să se ascundă în casa lui în timpul celor trei zile ale pogromului. Dosar 566.

Stroe, Magdalena
A salvat o femeie evreică de la deportare în 1944, în Transilvania de Nord.

Suta, Ioan
În septembrie 1944, Ioan Suta trăia în orașul Satu Mare, în Transilvania de Nord. 9 evrei care fugiseră din detașamentul de muncă au fost salvați datorită ajutorului lui Suta. Dosar 1827.

Szakadati, Janos Szakadati, Juliana
În 1944, Janos Szakadati și soția lui Juliana aveau o parfumerie în Oradea (Nagyvarad), în Transilvania de Nord. Magazinul lor era lânga ghetoul orașului, în care nemții și maghiarii îi internaseră pe evreii din oraș și din împrejurimi în vederea deportării în lagărele morții. Familia Szakadati venea zilnic să le arunce alimente evreilor din ghetou, fără a primi nimic în schimb și riscându-și viața. Din mai 1941 până la sfârșitul războiului, familia Szakadati a ascuns o fată evreică în casa lor. Dosar 1812.

Toth, Jozsef
În 1944, Jozsef Toth, profesor de liceu, era înrolat în armata maghiară și trăia la Cluj, în Transilvania, în casa lui Ludovic Weissberger. Când nemții au început pregătirile pentru deportarea evreilor din Cluj, Toth l-a ascuns pe Weissberger, pe soția lui Hermina, pe fiica lor Clara-Luisa, pe fiul lor Andrei și pe bunica Etelca, în bucătaria casei lui. Dosar 6026.

Tubak, Maria
La 21 ianuarie 1941, bandele Gărzii de Fier au făcut un pogrom împotriva evreilor din București. În acea seară, Maria Tubak și Stefan Marin, care lucrau la fabrica de cherestea, s-au așezat lângă poarta și când bandele au venit și au încercat să intre în casă pentru a-i scoate pe chiriașii evrei, cei doi le-au spus că nu mai era nici un evreu în casă și au arătat către semnul care demonstra că proprietarul casei era român. Ei au continuat să păzească casa până când rebeliunea a fost înăbușită. Dosar 4860.

Zaharia, Josif
Josif Zaharia (Zacharias), care aparținea minorității șvabe, era fiul unui fermier înstărit care trăia în satul Iecea Marea din județul Timișoara. În 1941, Zaharia a dat peste un băiat de 13 ani, extenuat de lungile căutari pentru hrană și adăpost. Băiatul era Benjamin Weiss, de la yeshivah condusă de rabinul Brisk din orașul Arad. Zaharia a ghicit că băiatul era evreu și i-a fost milă de el. A obținut acte false pentru el, l-a învățat să muncească la fermă și l-a angajat la ferma tatălui lui. Dosar 6177.

Lista cetățenilor Republicii Moldova distinși de Yad Vashem cu titlul „Drept între Popoare”

Lozan, Paramon Lozan, Tamara
Paramon și Tamara Lozan locuiau în orașul Nisporeni din Moldova. Paramon era directorul unui gimnaziu, unde soția lui lucra ca profesoară. Când regiunea a intrat sub control românesc, Paramon a fost somat să deschidă școala pentru a servi temporar drept locul unde să fie adunați evreii. Cinci zile mai târziu s-a zvonit că evreii internați în clădirea școlii urmau să fie omorâți. Pentru a preîntâmpina crima, Paramon a hotărât să-i elibereze. El a fost executat câteva zile după aceea de către autoritățile locale. Dosar 7338.

Marchenko, Ivan Marchenko, Feokla Marchenko, Leontiy Marchenko, Nina Marchenko, Nikita Marchenko, Tatyana
Fratii Ivan și Nikita Marchenko (Marcenco) locuiau împreună cu familiile în localitatea Râbnita din Moldova, în apropierea ghetoului. În martie 1944, când românii s-au retras din acea zonă, membrii familiei Galperin s-au îndreptat spre familia Marchenko (Marcenco), cerându-i adapost. După război, supraviețuitorii au părăsit casa salvatorilor lor. Dosar 8207.

Morozovskiy, Vitaliy Morozovskiy, Aleksandra
Vitaliy și Aleksandra Morozovskiy locuiau în satul Mokra din districtul Râbnita și erau învățători la școala din localitate. Înainte de război, unul dintre elevii lor fusese Grigoriy Farber, un băiețel evreu care locuia cu părinții lui în colhozul evreiesc din apropiere, Der Shtern. În decembrie 1941, cînd germanii și românii au deținut controlul asupra Moldovei timp de cîteva luni, Farber s-a dus la cei doi Morozovskiy pentru a le cere adăpost. Ei l-au ascuns pe copil în podul casei și timp de două luni i-au oferit cele necesare traiului. Dosar 7135.

Nedelyak, Ivan Nedelyak, Anna
Ivan și Anna Nedelyak locuiau împreună cu cei doi copii într-o suburbie a Tiraspolului, numită Kirpichnaya Slobodka. În iulie 1941, familia Nedelyak s-a oferit să-i adăpostească pe cei doi frați Yefim și Semeon Mirochnik, singurii evrei din Ochakov (Oceacov) care au rămăs în viață după masacrul care se petrecuse acolo cu o săptămână înainte. Dosar 6990.

Pelin, George Pelin, Varvara
George și Varvara Pelin erau agricultori din satul Malayeshty (Malaiesti) din districtul Tiraspol. În martie 1944 ei l-au adăpostit în casa lor pe Lev Bruter, un tânar evreu pe care îl cunoscuseră înainte de război, originar din satul Kaushany din Moldova. Dosar 6853.

Pereplechinskiy, Vladimir Pereplechinskiy, Mariya
Într-o zi din septembrie 1941, Maryia a adus acasă o tânără fată, Klavdiya Vainshtein, care scăpase dintr-o groapă comună în timpul unei acțiuni de ucidere în masă. În timpul ocupației. Klavdiya a locuit cu familia Pereplechinskiy și a fost considerată un membru al acesteia. Dosar 8303.

Pozdnyakova, Yefrosiniya Starostina (Pozdnyakova), Zinaida
În timpul războiului, Yefrosiniya Pozdnyakova avea peste 40 de ani și locuia cu unica sa fiică, Zinaida (mai târziu, Starostina), la periferia orașului Râbnita, în Moldova. Ea avea câteva cunoștințe și prieteni printre internații din ghetou și în timpul ocupației ea și fiica ei i-au ajutat pe evrei, procurându-le alimente. La începutul lunii martie 1944, germanii au decis să-i lichideze pe cei din ghetoul Râbnita. Câteva dintre cunoștințele Yefrosiniyei i-au cerut acesteia adăpost temporar în casa ei. Yefrosiniya i-a instalat pe refugiații evrei în podul casei. Pentru o lună întreagă, timp în care soldații germani i-au jefuit și ucis pe evreii din Râbnita, Yefrosiniya și fiica ei de 12 ani, Zinaida, au ascuns mai mult de zece evrei și le-au oferit cele necesare. Dosar 7558.

Russu, George

Pictor bisericesc, în Cernăuți. În octombrie 1941, când a început deportarea evreilor din Cernăuți în Transnistria, i-a ajutat pe membrii familiei Slacman (David, Ida și copii Meir și Beatrice) să obțină o „autorizație” care îi excepta de la deportare (primarul orașului Cernăuți, Traian Popovici, s-a opus ghetoizării și deportării evreilor; prin intermediul a peste 5000 de „autorizații” revizuite pe capi sau mebri de familie, a reușit să salveze de la deportare aproximativ 20.000 de evrei).
În iunie 1942, după ce Popovici a fost destituit și deportările reluate, Russu a găsit pentru familia Slacman un loc unde să se ascundă (în pivnița unei clădiri din complexul episcopal), ajutându-i cu alimente pe toată perioadă cât au stat ascunși.

Serebryanskiy, Isaak Sparinopta, Samuil Mazur, Ikim
Isaak Serebryanskiy, Samuil Sparinopta și Ikim Mazur erau țărani moldoveni, locuitori ai satului Broshteny (Brosteni) din districtul Râbnita. În timpul războiului, cei trei i-au ajutat în diverse moduri pe Naum și Raisa Gomelfarb ai căror parinti, rezidenți din Broshteny (Brosteni), fuseseră omorâți în septembrie 1941. Serebryanskiy a pregătit o ascunzătoare pentru Naum și sora lui, săpând o groapă sub staulul de oi unde copiii, împreună sau separat, s-au ascuns tot timpul cât au stat în sat. Samiul Sparinopta a construit un loc secret în interiorul casei, în spatele sobei rusești. Ikim Mazur, care locuia la marginea satului, a ținut copiii într-un hambar. Dosar 7550.

Starostina, Yevgeniya Starostina, Anna Starostin, Pavel
Anna Starostina locuia împreună cu mama ei Yevgeniya și fiul sau Pavel în Chișinău. La sfârșitul lunii iulie 1941 în Chișinău s-a construit un ghetou în care au fost internate și buna sa prietena Ida Binder împreună cu fiica ei de opt ani, Alla. În primele luni, Anna și fiul ei Pavel s-au strecurat în ghetou pentru a le duce acestora haine și mâncare. Când a început deportarea evreilor în lagărele de muncă din Transnistria, Alla Binder a fugit la familia Starostin. Anna și familia ei au primit-o pe Alla în mijlocul familiei, îngrijind-o cu devotament și ținând-o ascunsă de vecini. Dosar 6084.

Strashnaya, Mariya Strashniy, Ivan Strashnaya, Kseniya
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Mariya Strashnaya avea 60 de ani și locuia în satul Balyavintsy, districtul Brichany (Briceni), împreună cu nora sa Kseniya și două nepoate. Înainte de război, băcănia din sat aparținea familiei Gurvits, iar Mariya și familia ei își făcea cumpărăturile acolo. După ce germanii au ocupat zona, Benyamin Gurvits, proprietarul magazinului, a rugat-o pe Mariya să-i adăpostească pentru o vreme. Mariya nu a refuzat aceasta și în timpul nopții Benamin Gurvits, soția sa Ita și copii Yefim și Manya au ajuns la casa acesteia și au fost ascunși în pod. Dosar 7347.

Tsurkan, Peotr Tsurkan, Yevgeniya Savchuk, Makar Savchuk, Akseniya
Peotr și Yevgeniya Tsurkan (Turcan) locuiau în satul Bulayeshty, districtul Orgeyev. În decembrie 1941, ei au luat în casa lor o familie evreiască, Tselnik, din orașul Grigoriopol. Timp de câteva luni, familia Tselnik a stat în pivniță sau în pod și la sfârșitul verii lui 1942, a fost mutată în casa lui Makar și Akseniya Savchuk (Savciuc), rude ale familie Tsurkan (Turcan), care locuiau în același sat. Dosar 8190.

Simionescu, avocat român din Iași, era decanul baroului orașului. În timpul războiului, Simionescu a ajutat 10 evrei, majoritatea din familiile Spiegel, Sapira și Siegler, care trăiau în Iali. Simionescu l-a luat pe Fred Spiegel, de 16 ani, împreună cu frații lui, sub aripa sa protectoare, după ce tatăl lor fusese în „trenurile morții”, iar mama fusese arestată pentru că se găsise făină asupra ei. Dosar 4892.

Sion, Mircea Petru G.
În timpul războiului, Sion a fost unul dintre puținii oameni care i-au ajutat pe evrei în mod activ, cu riscul propriei vieți. După numirea sa ca judecător la un tribunal militar, Sion a intervenit activ în favoarea evreilor și pentru unii dintre ei a obținut eliberarea din lagărele de muncă. A făcut tot posibilul să-i salveze. Sion a ascuns aproximativ 15 evrei în casa lui din Iași și pe proprietatea familiei lui dinafara orașului. Dosar 3384.

Sorban, Raoul
În mai 1944, Prof. Sorban l-a ajutat pe Rabinul Carmilly-Weinberger al comunității evreiești neologe din Cluj să fugă la Turda și să se întâlnească cu Iuliu Maniu în București pentru a găsi căi de salvare. În mărturia lui ulterioară Dr. Carmilly-Weinberger a declarat că Sorban a fost singurul care a făcut eforturi pentru a-l ajuta să salveze evreii sub ocupația maghiară. Dosar 3499.

Stoenescu, Ioana Stoenescu, Pascu
În 1941, în ianuarie, când a izbucnit rebeliunea legionară a Gărzii de Fier și membrii săi au facut un pogrom împotriva evreilor din București, Stoenescu a invitat familia Donner să se ascundă în casa lui în timpul celor trei zile ale pogromului. Dosar 566.

Stroe, Magdalena
A salvat o femeie evreică de la deportare în 1944, în Transilvania de Nord.

Suta, Ioan
În septembrie 1944, Ioan Suta trăia în orașul Satu Mare, în Transilvania de Nord. 9 evrei care fugiseră din detașamentul de muncă au fost salvați datorită ajutorului lui Suta. Dosar 1827.

Szakadati, Janos Szakadati, Juliana
În 1944, Janos Szakadati și soția lui Juliana aveau o parfumerie în Oradea (Nagyvarad), în Transilvania de Nord. Magazinul lor era lânga ghetoul orașului, în care nemții și maghiarii îi internaseră pe evreii din oraș și din împrejurimi în vederea deportării în lagărele morții. Familia Szakadati venea zilnic să le arunce alimente evreilor din ghetou, fără a primi nimic în schimb și riscându-și viața. Din mai 1941 până la sfârșitul războiului, familia Szakadati a ascuns o fată evreică în casa lor. Dosar 1812.

Toth, Jozsef
În 1944, Jozsef Toth, profesor de liceu, era înrolat în armata maghiară și trăia la Cluj, în Transilvania, în casa lui Ludovic Weissberger. Când nemții au început pregătirile pentru deportarea evreilor din Cluj, Toth l-a ascuns pe Weissberger, pe soția lui Hermina, pe fiica lor Clara-Luisa, pe fiul lor Andrei și pe bunica Etelca, în bucătaria casei lui. Dosar 6026.

Tubak, Maria
La 21 ianuarie 1941, bandele Gărzii de Fier au făcut un pogrom împotriva evreilor din București. În acea seară, Maria Tubak și Stefan Marin, care lucrau la fabrica de cherestea, s-au așezat lângă poarta și când bandele au venit și au încercat să intre în casă pentru a-i scoate pe chiriașii evrei, cei doi le-au spus că nu mai era nici un evreu în casă și au arătat către semnul care demonstra că proprietarul casei era român. Ei au continuat să păzească casa până când rebeliunea a fost înăbușită. Dosar 4860.

Zaharia, Josif
Josif Zaharia (Zacharias), care aparținea minorității șvabe, era fiul unui fermier înstărit care trăia în satul Iecea Marea din județul Timișoara. În 1941, Zaharia a dat peste un băiat de 13 ani, extenuat de lungile căutari pentru hrană și adăpost. Băiatul era Benjamin Weiss, de la yeshivah condusă de rabinul Brisk din orașul Arad. Zaharia a ghicit că băiatul era evreu și i-a fost milă de el. A obținut acte false pentru el, l-a învățat să muncească la fermă și l-a angajat la ferma tatălui lui. Dosar 6177.