[Mărturie postbelică a lui Marian Michael, fără dată. Sursa: Paul Shapiro, Ghetoul din Chișinău, 1941-1942, București, Curtea Veche, 2016, p. 181]

Pe 18 Iulie 1941 guvernatorul Basarabiei, Gh. Voiculescu, ȋi cerea comandantului militar al Chișinăului, colonelul Dumitru Tudose să grăbească ȋnființarea ghetoului pentru evreii din oraș.

Pe 27 iulie perimetrul ghetoului fusese deja stabilit. Doar ȋn cȃteva zile aproximativ 10.000 de oameni au fost aduși aici și ȋnghesuiți ȋn casele de pe cȃteva străzi, uneori și cȃte 25 ȋntr-o cameră. Ieșirile din ghetou erau blocate și păzite. Mulți dintre evrei nu aveau mijloace de existență, iar mizeria și lipsurile au făcut ca mortalitatea să fie foarte mare. Zilnic 10-15 persoane mureau din cauza condițiilor grele.

La 1 august 1941 cei 411 evrei (femei și bărbați) scoși din ghetou pentru muncă obligatorie au fost duși la Visterniceni și executați.

Peste cȃteva zile, la 7 august, un alt grup scos la muncă (aproximativ 500 de persoane) este ucis la Ghidighici.

Pe 8 octombrie 1941 primul convoi de evrei părăsește ghetoul cu destinația Transnistria. Pȃnă pe 31 octombrie fuseseră deportați peste 10.000 de evrei ghetoizați. Cei mai mulți dintre aceștia au fost deportați pe jos. Marea majoritate a evreilor basarabeni deportați și-au găsit sfȃrșitul ȋn Transnistria.

Ȋn noiembrie 1941 ȋn ghetoul din Chișinău se mai găseau doar 118 evrei.