skip to Main Content

Octombrie 1941- deportarea evreilor din Câmpulung Moldovenesc

Placa memorială din gara orașului Câmpulung Moldovenesc

Ȋn 12 octombrie 1940, ȋn ziua de Yom Kipur, la Cȃmpulung Moldovenesc șeful Mișcării Legionare din localitate, Vasile Erhan, cu sprijinul prefectului județului și al autorităților locale a condus un grup de legionari și polițiști care au jefuit și devastat locuințe evreiești. Rabinul Mozes Iosef Rubin este torturat, umilit, ȋnhămat precum un animal la o căruță și pus să o tragă prin oraș. Sinagogile din localitate au fost profanate.

Un an mai tȃrziu, pe 13 octombrie 1941, ȋn ziua de Sucot, peste 2000 de evrei din Cȃmpulung au fost suiți ȋn vagoane de vite și deportați ȋn Transnistria. Toboșarul a anunțat ca evreii să meargă la primărie și să predea bijuteriile, aurul și banii și apoi să meargă la stația CFR. Aveau 3 ore să meargă la gară. Acolo, în fiecare vagon au fgost urcați cȃte 60-70 de persoane. După 48 de ore trenul a oprit pe un cȃmp, lȃngă Atachi. Convoiul a fost dus ȋn localitate și ținut ȋn sinagogă și ȋn cȃteva case distruse. Pe 15 octombrie delegații Băncii Naționale a Romȃniei au ȋnceput trierea și i-au deposedat pe deportați de toate bunurile de valoare. A urmat apoi jaful soldaților care urmau să-i transfere peste Nistru.

Ȋn 16 octombrie 1941 convoiul a fost dus la malul Nistrului și pȃnă seara au așteptat ȋn ploaie și frig să treacă pe podul plutitor. Prioritate aveau militarii, vitele, fȃnul. Evreii aveau voie doar pe margine și mulți au căzut ȋn apă și au murit ȋnecați. Supraviețuitorii au fost duși ȋn ghetouri din județul Moghilev: Șargorod, Copaigorod, Murafa, Djurin. Cei mai mulți au murit acolo de foame, frig și boli. Supraviețuitorii s-au ȋntors ȋn Romȃnia ȋn 1944.

Back To Top
×Close search
Search
Skip to content