skip to Main Content

August 1942- Deportarea romilor nomazi în Transnistria

În august 1942, autoritățile române deportau marea majoritate a romilor nomazi. Din cei 9471 prevăzuți pentru deportare, la 16 august, erau deja deportați 9223 de romi. În toamnă, numărul final al nomazilor deportați (inclusiv romi identificați abuziv ca fiind nomazi) a ajuns la 11.441, dintre care: 2352 bărbați, 2375 femei, 6714 copii.
Nu au fost exceptați nici romii care efectuaseră sau erau încă în serviciul militar.

Principalele localități din Transnistria unde au fost deportați nomazii: Akmecetka, Crivoi Oziero, Domaniovca, Krasnenkoje, Moldavka, Oniscovo, Tridubi, Vradiovca.

August-Septembrie 1942, Corespondența dintre Ministerul de Interne, Cabinet Subsecretar de stat și Inspectoratul General al Jandarmeriei cu privire la deportarea fără excepții a romilor nomazi, inclusiv a celor mobilizați și mobilizabili.

Sursa: USHMM/INSHR-EW: RG-25.010M, rola 19 (ANIC, Fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dos. 130/1942, f. 6-8).

1942.8.11, Raport al Inspectoratului General al Jandarmeriei către Ministerul de Interne cu privire la stadiul deportării romilor nomazi. Raportul avea ca anexă o schiță surprinzând ritmul deportării. Între 1 iunie și 9 august 1942, fuseseră deja deportați în Transnistria 7.958 de romi nomazi (84% din totalul prevăzut).

Sursa: Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dos. 121/1942, f. 7-8

 

1942.8.25, Raport al Legiunii de Jandarmi Golta prin care informa cu privire la plasarea romilor nomazi. Majoritatea (8303) erau concentrați pe raza sectorului de jandarmi Domaniovca, în comunele Akmecetka, Moldavka și Domaniovca.

Sursa: USHMM/INSHR-EW, RG-31.008M, fond 2178, opis 1, delo 2, f. 164.

Back To Top
×Close search
Search
Skip to content