skip to Main Content

THE HOLOCAUST IN ROMANIA

The number of Romanian Jews and Jews from territories under Romanian administration killed during the Holocaust could not be established precisely. The conclusion of the International Commission for the Study of the Holocaust in Romania in this regard is that during the Holocaust, between 280,000 and 380,000 Romanian and Ukrainian Jews were killed or died in Romania and the territories under its control.

THE GENOCIDE

GENOCIDE is the intentional, systematic, planned physical extermination of a group or part of it because of ethnic, religious, or racial origin. The term was mentioned for the first time by the lawyer Raphael Lemkin in 1944 in the work Axis Rule in Occupied Europe, through which he aimed to explain the crimes of the fascist regimes against the Jews, Slavs, and Roma during the Second World War, of the Ottoman Empire against the Armenians in the First World War as well as those against the Assyrians in Iraq (1933). The term genocide comes from the Greek genos (species, genus) and the Latin caedere (to kill, to massacre).

The HOLOCAUST means the killing of six million Jews by Nazi Germany. If the Nazi persecution of the Jews began in 1933, their mass murder occurred during the Second World War. The Germans and their collaborators needed four and a half years to kill six million Jews. The criminals were not happy only with the destruction of communities; they targeted every Jew hiding and hunted down every fugitive. There was no escape. The sin of being a Jew was so great that every one of them had to die – the man, the woman, the child, the responsible, the disinterested, the renegade, the healthy and the creative, the sick and the lazy – all had to suffer and die, without any delay, without hope, without any possible rescue, without any chance of relief (Yad Vashem).

During the Holocaust, the Nazi regime also persecuted or killed other “inferior races” groups: Roma and Slavs. They also persecuted on communist, socialist ideological, and religious or gender criteria such as Jehovah’s Witnesses or homosexuals (USHMM).

A significant percentage of the Jewish community in Romania was destroyed during the Second World War. Deportation and systematic killing were applied to Jews from Bessarabia, Bucovina, and Dorohoi counties. Transnistria, the part of occupied Ukraine under the Romanian administration, was used as a huge space for killing Jews (International Commission for the Study of the Holocaust in Romania).

SHOAH is a word that in Hebrew means “catastrophe” and that designates the organization by the state, by the Nazi regime and its collaborators, of the systematic persecution and extermination of nearly 6 million Jews.

VICTIMS

The number of Romanian Jews and those from territories under Romanian administration killed during the Holocaust could not be established precisely. The conclusion of the International Commission for the Study of the Holocaust in Romania in this regard is that during the Holocaust, between 280,000 and 380,000 Romanian and Ukrainian Jews were killed or died in Romania and the territories under its control. Approximately 135,000 Romanian Jews who lived in Northern Transylvania under Hungarian rule and 5,000 Romanian Jews who were then in other European countries perished in the Holocaust. Referring to Romania, Raul Hilberg stated that no government, apart from Germany, was involved in the massacre of Jews on such a scale. The Commission decided not to mention a single conclusive figure regarding the number of Jews killed in Romania and the territories under its authority. Instead, the Commission chose to define two limits between which this figure is placed as it emerges from contemporary research:

  • Between 45,000 and 60,000 Jews were killed in Bessarabia and Bucovina by German and Romanian troops in 1941.
    Between 105,000 and 120,000 deported Romanian Jews died due to the expulsions in Transnistria.
  • In the region of Transnistria, between 115,000 and 180,000 local Jews were liquidated (especially in Odessa and the districts of Golta and Berezovca).
  • At least 15,000 Jews from the Kingdom were killed in the Iasi Pogrom and due to other anti-Jewish measures.
  • Approximately 132,000 Jews were deported to Auschwitz, between May and June 1944, from the north of Transylvania, controlled by Hungary.

A large part of the deported Roma also died. Of the 25,000 Roma (half of them children) sent to Transnistria, approximately 11,000 perished. Centuries-old nomadic Roma communities have disappeared forever.

(International Commission for the Study of the Holocaust in Romania, Final Report, Iasi: Polirom, 2004).

PERPETRATORS

The International Commission for the Study of the Holocaust in Romania concluded, together with the majority of well-intended researchers in this field, that the Romanian authorities bear the primary responsibility for planning and implementing the Holocaust. This includes the systematic deportation and extermination of the majority of Jews from Bessarabia and Bucovina, as well as some Jews from other areas of Romania, in Transnistria; the mass killing of Romanian and local Jews in Transnistria; the massive executions of the Jews during the Iasi Pogrom; the systematic discrimination and degradation to which all Romanian Jews were subject during the Antonescu administration, including expropriation of property, dismissal from jobs, forced evacuation from rural areas and their concentration in county capitals and camps, as well as the massive use of male Jews to forced labor under the same administration.

(International Commission for the Study of the Holocaust in Romania, Final Report, Iasi: Polirom, 2004).

At the same time, the Commission concludes that the responsibility of Ion Antonescu for killing the Jews in Bessarabia, Bukovina, and Transnistria is indisputable, being directly involved in the repressive measures against the Jews.

At the same time, the role of the members of some fascist parties and organizations in promoting the antisemitic ideology and in triggering the violence against the Jews before the application of the Final Solution by Ion Antonescu should not be omitted. The Christian National Defense League members, the Christian National Party, and the Legionary Movement (also known at various stages as the Legion of the Archangel Michael or the Iron Guard) made a significant contribution to the hostile climate against Jews before the start of the Second World War.

ARCHIVE

Microfilms with Romanian documents from the United States Holocaust Memorial Museum archive.

STAGES

Antisemitic measures during the Goga government and the royal dictatorship

The establishment of the government led by Octavian Goga (December 1937 – February 1938) marked the moment when antisemitism became a systematic state policy. The main measures directed against the Jewish minority were:

Closing down newspapers that the government suspected to be owned or coordinated by Jews;
The ban on Jews having licenses to sell alcoholic beverages;
Prohibition of the use of the Yiddish language in the administration of Bessarabia and northern Moldova;
Review of Jewish citizenship by Decree-law no. 169/January 22, 1938, as a result of which 225,222 Jews lost their citizenship, which was equivalent to the loss of political rights, the right to practice, the loss of properties, and income sources.

During the royal dictatorship (February 1938 – September 1940), the anti-Semitic legislation adopted by the Goga government was maintained in force, resulting in the social exclusion of Jews. Moreover, Decree-law no. 2650 of August 1940 modified the legal status of Jews and made it possible to exclude them from government departments, numerous professions, the management committees of some public or private enterprises, and the dispossession of properties in the countryside.

Giving up Bessarabia and northern Bucovina following the ultimatum imposed by the USSR in the summer of 1940 was followed by physical violence unleashed by the Romanian army in the ceded territories.

In Dorohoi and Galati, the civilian population and the Romanian army initiated large-scale attacks against the Jews, and the Romanian state tolerated the killing of hundreds of Jews.

The National Legionary State and the Romanianization process

In September 1940, General Ion Antonescu became the head of the Romanian state, and a government was established, which included “the only recognized movement in the new state” – the Legionnaire Movement. In October, decrees were promulgated for the takeover of rural properties, eliminating Jews from education, liberal professions, and services. At the same time, the removal of all Jewish artists from the Romanian state and private theaters and their exclusion from the Society of Romanian Writers, the Society of Composers, and the Artists’ Union were legislated. Jewish medical personnel was fired, while the College of Physicians eliminated Jewish doctors, who also lost their right to care for Christian patients. At the same time, Jews were forbidden to practice the profession of pharmacist.

The evacuation of the Jews from the countryside, an important desire expressed in the legionary propaganda, had as its goal not only their isolation but also the robbery of Jewish properties. The Jews were evacuated from dozens of villages where there were Jewish communities with a tradition of over a hundred years, while special commissions took part in the expropriation procedures.

The antisemitic legal measures were accompanied by violence initiated by the legionnaires against the Jews: robberies, beatings, assassinations, the confiscation of sums of money, and the boycott of some shops.

The Bucharest pogrom, January 21-23, 1941

The Legionary Rebellion of January 21-23, 1941, represented the culmination of the antisemitic violence initiated by the members of the Legionary Movement. Wanting to take over all the power in the state, the legionnaires unleashed a wave of terror against the Jews, which included arrests, ill-treatment, assassinations, robberies, the destruction and burning of temples, synagogues, Jewish institutions, as well as businesses and households belonging to Jews. The result of the Pogrom in Bucharest was a tragic one: 616 devastated shops, the lifting of thousands of Jews from their homes, from the street, from synagogues and Jewish institutions without distinction of gender and age, 151 Jews killed and 60 Jews wounded, 25 devastated temples and synagogues.

Antisemitic policies between February and June 1941

The policy of Romanianization continued after the removal of the legionnaires from the government, identifying several key measures:

  • The continuation of limiting the right to work of Jews by canceling the employment contracts of Jewish apprentices;
  • The continuation of expropriation policies by Decree-law no. 842 of March 1941, which provided for the transfer of Jewish urban real estate to the state’s heritage;
  • the establishment of the National Center for Romanization, which had the role of centralizing the entire activity of Romanization and administration of Jewish assets.

In addition to the Romanianization policy, other antisemitic measures were adopted:

  • in the case of crimes against public order, Jews were given double punishments compared to Christians;
  • the exclusion of the mosaic cult from the subsidies granted to cults from the state budget;
  • the prohibition of the conversion of Jews to Christianity;
  • the banning of marriages between civil servants and Jews;
  • cancellation of the right to free movement between localities;
  • food ration restrictions.

Evacuări, strămutări şi internări în lagăre
Pe 21 iunie 1941, Ion Antonescu a dat un ordin care prevedea evacuarea evreilor din mediul rural şi semiruban şi concentrarea acestora în reşedinţele de judeţ. Coloanele de evrei parcurgeau pe jos zecile de kilometri până la noile destinaţii iar proprietăţile rămase erau preluate de autorităţi sau jefuite de către localnici. Odată ajunsi în capitalele de judeţ, din cauza aglomeraţiei, evreii au fost afectaţi de epidemii şi lipsa hranei necesare.

Evacuarea a 50-60000 de evrei din întreaga ţară a fost completată de internările în lagăre. Bărbaţii între 18 şi 60 de ani au fost transportaţi şi internaţi în condiţii inumane. Transportul spre lagărele din Oltenia s-a făcut în vagoane de marfă, fără opriri, evreii ajungând la destinaţii într-o stare de degradare.

Pogromul de la Iaşi, 28 Iunie – 6 Iulie 1941
Pogromul de la Iaşi a făcut parte din planul de purificare etnică al lui Ion Antonescu şi a fost anticipat de măsurile luate cu mai multe zile înainte de declanşarea propriu-zisă a acţiunilor pogromiste. Astfel, pe 19 iunie, un ordin transmis Minsiterului Propagandei Naţionale cerea identificarea „jidanilor, a agenţilor comunişti şi a simpatizanţilor” şi interzicerea circulaţiei acestora. Pe 22 iunie, în prima zi de război, au fost postate în Iaşi afişe ce instigau la pogrom şi care îi culpabilizau pe evrei pentru presupusa colaborare cu bolşevicii şi cu URSS. Odată cu primele atacuri aeriene sovietice în zilele de 24 şi 26 iunie, oficialităţile din Iaşi i-au învinuit pe evrei de complicitate cu aviatorii sovietici, pretinzând că mai mulţi civili de etnie evreiască îi ghidează pe piloţii de avioane prin intermediul semnalelor şi le arătau obiectivele ce trebuiau bombardate.

În dimineaţa zilei de 29 iunie, convoaie de evrei din diferite cartiere ale Iaşiului au fost dirijate spre Chestura de Poliţie, unde la ora 15 a început masacrul în timpul căruia evreii au fost jefuiţi, bătuţi şi ucişi. Supravieţuitorii masacrului au fost duşi la gară pentru a fi evacuaţi, in conformitate cu ordinele date de Ion Antonescu. Evreii au fost înghesuiţi în vagoane de marfă, utilizate pentru transportul de carbid, cărora li s-au astupat ferestrele, atmosfera dinăuntru devenind astfel sufocantă. Acestea sunt condiţiile în care au fost puse în mişcare două trenuri, supranumite „Trenurile Morţii”. În primul tren care urma să plece în direcţia Călăraşi au fost băgaţi 5000 de evrei, din care au supravieţuit 1011, în timp ce dintr-un număr de 2700 de evrei îmbarcaţi în trenul cu direcţia Podu Ilioaiei au supravieţuit doar 700. Principalele cauze ale deceselor au fost asfixierea şi deshidratarea.

În timpul masacrului de la Chestura din Iaşi şi în trenurile morţii se estimează că au murit peste 13000 de evrei.

Politica de purificare etnică în Basarabia şi Bucovina, Iulie-Septembrie 1941
În primele zile după declanşarea războiului, trupele române şi germane au pătruns în satele şi oraşele din Basarabia şi Bucovina unde au fost declanşate acţiuni pogromiste. În câteva zile au fost ucişi mii de evrei în Noua Suliţă, Ciudei, Storojineţ, Banila, Herţa, Vijniţa, Cernăuţi. Pe 17 iulie, 1941, trupele române şi germane întră în Chişinău unde se defăşoară un alt măcel de proporţii, evaluat de Matatias Carp la circa 10000 de morţi. Supravieţuitorii acestor pogromuri sunt deportaţi peste Nistru, unde mor fie din cauza alimentaţiei precare şi condiţiilor locative, fie din cauza ostilităţii trupelor germane care în acel moment controlau Transnistria şi care refuzau să îi primească. Din cei 25000 de evrei izgoniţi de trupele române dincolo de Nistru au supravieţuit doar jumătate.

Deportările în Transnistria, 1941-1942
În cadrul Acordului de la Tighina, semnat pe 30 august 1940 de către reprezentanţii României şi ai Germaniei, Transnistria a fost subordonată autorităţilor româneşti. Pe 14 septembrie 1941 a început deportarea evreilor din Basarabia şi Bucovina care erau inchişi în lagărele din Vertujeni, Secureni şi Edineţ. Convoaiele de evrei erau conduse de ofieţeri şi escortate de către jandarmi. Marşul zilnic trebuia sa acopere 30 de kilometri iar evreii rămaşi în urmă erau executaţi pe loc. Pe 9 octombrie a început deportarea a peste 26000 de evrei din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Gura Humorului şi alte localităţi din vecinătate. În aceeaşi lună, aproximativ 9000 de evrei din Dorohoi sunt deportaţi, majoritatea bătrâni, copii şi femei întrucât bărbaţii erau la munca obligatorie. Totodată, evrei sute de evrei din vechiul Regat şi sudul Transilvaniei au fost deportaţi pentru pretinse infracţiuni. În luna octombrie, 1942 deportările în masă au fost suspendate.

Evreii deportaţi în Transnistria au fost supuşi unui regim de exterminare prin foamete sau boli. Deportaţii au fost înghesuiţi în locuinţe părăsite, fără posibilitate de încălzire şi în condiţii unei lipse totale de igienă. Situaţia era agravată atât de lipsa alimentelor şi medicamentelor, cât şi de interdicţia de a părăsi ghetourile fără autorizaţie.

Deportarea în Transnistria a fost concepută de autorităţile antonesciene ca o variantă românească a Soluţiei Finale. Conform unor calcule, în Transnitria au fost lichidaţi între 115000 şi 118000 de evrei locali şi între 105000 şi 120000 de evrei români au fost omorâţi sau au pierit din cauza condiţiilor de viaţă impuse în lagăre şi ghetouri.

Printre cei supuşi regimului de exterminare din Transnistria au fost şi mii de familii de romi, deportaţi din ordinului mareşalului Ion Antonescu pe parcursul anilor 1942-1943. Din 24000 de romi deportaţi (atât nomazi, cât şi sedentari) au supravieţuit doar 14000.

RIGHETEOUS AMONG THE NATIONS

Lista cetățenilor români distinși de Yad Vashem cu titlul „Drept între Popoare” (extras din Raportul Final, Editura Polirom, 2005, pp. 309-318):

Agarici, Viorica
A fost președinta  Crucii Roșii românești în orașul Roman. A ajutat supraviețuitori evrei din „Trenul Morții” după Pogromul de la Iași. Dosar 2062.

Antal, Rozalia
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Rozalia Antal trăia în orașul Satu Mare din Transilvania de Nord. Antal s-a oferit să-i ascundă pe vecinii ei, familia Handler, în casa sa. Dosar 0593

Anutoiu T. Anghel
Născut în satul Nistorești-Vrancea, a trăit în satul Naruja din județul Vrancea. Între 1938-1944, Anutoiu a fost secretarul și reprezentantul asociației veteranilor de război Marele Voievod Mihai. A avertizat pe evreii din comunitățile din Bacău, Brașov, Odobești, Piatra-Neamț și Buzău ca urmau să fie arestați, așa încât au putut fugi la timp și i-a ajutat să găsească adăpost. Dosar 1395.

Baias, Vasil Baias, Maria
Vasil Baias și sotia lui Maria erau țărani români care trăiau în satul Viile Dejului, cam la 5 km de orașul Dej din Transilvania. În aprilie 1944, când s-a înființat ghetoul din Dej, Băiaș le-a adus alimente cunoștințelor lui, familia Steinfeld și s-a oferit să îi ascundă pe băieții familiei la ferma lui. Dosar 615.

Beceanu, Dumitru
Doctor în farmacie, deținea o farmacie în Iași și era ofițer în rezervă al armatei române. La 29 iunie 1941, când a început Pogromul în Iași, Beceanu le-a propus celor doi angajați evrei să se ascundă în apartmentul lui, care se afla deasupra farmaciei. Încă aproximativ 20 de evrei și-au găsit adăpost acolo. Dosar 3515.

Cojoc, Gheorghe
Inginer forestier din vecinătatea orașului Târgu Neamț. În iulie 1942, Cojoc a aranjat cu autoritățile din orașul Piatra Neamț ca 50 de evrei să muncească în pădurile din jurul Târgu Neamțului. În acest fel, a salvat pe acești evrei de la deportarea în Transnistria. Dosar 2731.

Cuciuba, Traian Cuciuba, Traian (fiul)
Împreună cu fiul său (cu același nume), Cuciuba și-a ajutat prietenul evreu, pe Rosenthal, dintr-un mic orășel din Transilvania de Nord, să scape de deportarea din 1944, trecându-l ilegal în partea românească a Transilvaniei. Dosar 8923.

Dumitru, Adrian Strauss-Tiron, Gabriela Catana, Maria
Au salvat o familie din Transnistria. Dosar 6843.

Elena, Regina Mamă a României
După ce s-au adresat mai multor personalități, Regina Mama și Patriarhul au apelat direct la Antonescu, care a cedat și a fost de acord ca acei evrei care nu fuseseră încă deportați din Cernăuți să rămână acolo temporar. Ajutorul trimis în 1942 a salvat viețile a mii de evrei din Transnistria. În 1943 și la începutul lui 1944, Regina Mamă a ajutat la întoarcerea a mii de evrei care rămăseseră în viață, inclusiv a mii de orfani evrei, din Transnistria. Dosar 5106.

Farkas, Stefan Farkas, Rozalia
În septembrie 1944, Eugen Szabo (fost Salzberger), un tânar evreu, se afla într-un detasament de muncă forțată al armatei ungare staționat lângă orașul Oradea. Farkas a fost de acord să-l ascundă pe Szabo în pivnița casei sale, împreună cu alți 8 colegi din detașamentul de muncă. Dosar 5103.

Florescu, Constanța
În timpul războiului, Constanța Florescu (1908) trăia în București și, între 1941-1944 a adăpostit-o în casa sa pe Roza Hendler, pe care o cunoscuse înainte de război și a avut grijă de ea cu devotament. Dosar 4398.

Gheorghe, Petre I.
Preot ortodox în Sarovo, regiunea Golta, a ajutat și a salvat mulți evrei din ghetoul Crivoi-Ozero, Transnistria. Dosar 10060.

Ghitescu, Alexandru
La 21 ianuarie 1941, în timpul Pogromului de la Bucuresti, când vecinul lui, Joseph Morgenstern, un avocat, a bătut la ușa lui cerându-i ajutorul, Ghitescu l-a ascuns în casă pâna când cei care căutau evrei în apropiere au plecat. Dosar 5014.

Grosz, Rozalia Grosz, Bandi
În mai 1944, Bandi Grosz, din Dej, Transilvania, a ascuns-o pe Schnable sub roata de rezervă a camionului său și a strecurat-o afara din ghetou. Dosar 1549.

Hîj, Simion Hîj, Metzia
Dr. Simion Hîj, avocat din Cernăuți, a ajutat mai multe familii evreiești. Când a început evacuarea ghetoului, Hîj a salvat aceste familii de la a fi încolonate de jandarmeria română. Dosar 725.

Lajos, Peter
În 1944, Peter Lajos trăia la Cluj (Kolozsvar). El a salvat viața lui Neumann prezentându-l sub o identitate falsă ca Janos Kovacs. Dosar 3941.

Manoliu, Florian
Diplomat român în Elveția, a fost implicat în salvarea unor evrei maghiari în 1944. Dosar 9160.

Marculescu, Emilian
În 1942, după câteva călătorii la Cernăuți, Mărculescu a reușit să mituiască un ofițer de poliție român, care a scos cinci evrei din închisoare în mijlocul nopții, sub pretextul că trebuia să-i transfere nemților, spre a fi executați. Dosar 4779a.

Moldovan, Valeriu
Proprietarul unui atelier de dulgheri din Bistrița, în Transilvania de Nord. A salvat familia Fleischman în 1944. Dosar 5999.

Motora, Sabin
Ofițer de carieră în jandarmeria română, a fost comandantul lagărelor Grosulovo și Vapniarka. Motora a luat măsuri de evacuare a prizonierilor din Vapniarka la Grosulovo, mai aproape de granița română, contrar ordinului primit, de a-i transfera spre est, pentru a fi predați germanilor. Motora a făcut tot ce a putut să salveze viețile evreilor, în ciuda faptului că astfel își risca propria carieră militara și viața. Dosar 2394.

Muranyi, Rozsi
În timpul războiului, Rozsa Muranyi trăia în Oradea Mare, în Transilvania. Dupa invadarea Ungariei de către Germania în martie 1944, Muranyi a ascuns 8 evrei, din 23 aprilie 1944 până în 12 octombrie 1944, când orașul a fost eliberat. Dosar 534.

Nicopoi-Strul, Elisabetha
Datorită lui Nicopoi, familia lui Strul, șapte persoane, inclusiv tatăl lui, mama și fratii, au fost salvați în timpul Pogromului de la Iași, la 29 iunie 1941. Dosar 3416.

Nits Janos Nits Gyula Nits Aliz
Implicați în salvarea unor evrei în Transilvania de Nord, în 1944.

Onisor, Ioana Demusca, Letitia Craciun, Ana Craciun, Pavel
În mai 1944, familia Onisor – văduva Ioana și copii ei, Victor de 21 de ani, Lazăr de 18 ani, Letiția de 16 ani și Anna, măritata cu Pavel Crăciun, erau țărani care trăiau la ferma lor în pădure, la circa 4 km de orașul Bistrița din Transilvania. La 1 mai, două zile înainte ca evreii din Bistrița să fie internați în ghetou și apoi deportați în lagărele de exterminare, 4 localnici, membri ai familiei Kandel, au fugit la ferma familiei Onisor, unde li se pregătise un loc în care să se ascundă. Dosar 1406.

Paelungi, Stefan
Paelungi a decis să ascundă familia Leitman în timpul războiului, într-o colibă îndepărtată care aparținea tatălui lui. Dosar 6999.

Pal (Kudor), Anna Pal, Jeno
În aprilie 1944, când s-a aflat că naziștii internau pe evreii din Transilvania în ghetouri, Nissel a decis să fugă în România și să se ascundă acolo, și l-a rugat pe Pal, pe care îl cunoștea din perioada când Pal lucrase în casa părinților ei, să-l ascundă pe copilul ei. Anna și Jeno Pal (ulterior soțul ei) au fost de acord să ascundă copilul, deși stiau ce riscă ascunzând evrei. Dosar 6540.

Pântea, Nona
În 1941, în timpul Pogromului de la Iași, Pântea a oferit unui număr de 6 evrei, care locuiau în acel moment în casele din vecini, adăpost în camera ei. Dosar 3455.

Pocorni, Egon Pocorni, Nicolina
Egon Pocorni trăia în București în timpul războiului, iar în 1942 a fost numit director al unei fabrici de zahăr din satul Derebcin, județul Moghilev, în Transnistria. După ce a văzut suferințele evreilor, el și soția lui au decis să îi ajute în orice mod posibil. Dosar 2855.

Pop, Nicolaie Pop, Maria Pop (Saileanu), Aristina
Nicolaie Pop, un fermier înstărit și muncitor, trăia în satul Lăpușul românesc, în Transilvania de Nord. După ce naziștii au ocupat Ungaria, Pop s-a oferit să o ascundă pe Hanna Marmor și pe copiii ei și să le facă rost de tot ce aveau nevoie. Dosar 7123.

Pop, Valer
Înalt demnitar în administratia maghiară și românească din Transilvania. În 1933, Pop se căsătorise cu Ilona Jonas, evreică din familia Farkas, la Cluj și o adoptase pe Katalin-Catherina, fiica Ilonei din prima căsătorie, cu un evreu, Imre-Emerich Jonas, doctor în jurisprudență. După ocuparea Ungariei de către Germania, în martie 1944, Pop și-a convins fiica adoptivă să nu poarte steaua galbena și a reusit să-și interneze soacra, pe Lina Farkas, în spitalul unui prieten de-al lui din Cluj, pentru a o salva de deportare. Dosar 2580.

Popovici, Traian
Dr. Traian Popovici era un celebru avocat din Cernăuți, care a servit ca primar al orașului până în 1942. El a reușit să împiedice deportarea a 19.000 de evrei. Dosar 0499

Profir, Grigore
Inginerul Grigore Profir era directorul morii de făină Dacia din Iași. În iunie 1941, când Profir a aflat că încolonau evreii și îi duceau la secția de poliție, a adus noi muncitori, i-a dus la moara și i-a pus să descarce sacii de făină, salvându-i de la a fi uciși. Dosar 3514.

Puti, Alexa Puti, Maria Puti, Todor
În 1944, Alexa Puti era un fermier român care trăia lângă orașul Somcuța Mare, în Transilvania. Alexa Puti a ales să-l ascundă pe Solomon într-o peșteră la marginea pădurii de lângă casa sa. Maria și Todor, copiii lui Puti, și-au ajutat tatăl să adâncească peștera și i-au adus mâncare lui Solomon de trei ori pe săptămână. Dosar 3739.

Pop, Valer
Înalt demnitar în administratia maghiară și românească din Transilvania. În 1933, Pop se căsătorise cu Ilona Jonas, evreică din familia Farkas, la Cluj și o adoptase pe Katalin-Catherina, fiica Ilonei din prima căsătorie, cu un evreu, Imre-Emerich Jonas, doctor în jurisprudență. După ocuparea Ungariei de către Germania, în martie 1944, Pop și-a convins fiica adoptivă să nu poarte steaua galbena și a reusit să-și interneze soacra, pe Lina Farkas, în spitalul unui prieten de-al lui din Cluj, pentru a o salva de deportare. Dosar 2580.

Popovici, Traian
Dr. Traian Popovici era un celebru avocat din Cernăuți, care a servit ca primar al orașului până în 1942. El a reușit să împiedice deportarea a 19.000 de evrei. Dosar 0499

Profir, Grigore
Inginerul Grigore Profir era directorul morii de făină Dacia din Iași. În iunie 1941, când Profir a aflat că încolonau evreii și îi duceau la secția de poliție, a adus noi muncitori, i-a dus la moara și i-a pus să descarce sacii de făină, salvându-i de la a fi uciși. Dosar 3514.

Puti, Alexa Puti, Maria Puti, Todor
În 1944, Alexa Puti era un fermier român care trăia lângă orașul Somcuța Mare, în Transilvania. Alexa Puti a ales să-l ascundă pe Solomon într-o peșteră la marginea pădurii de lângă casa sa. Maria și Todor, copiii lui Puti, și-au ajutat tatăl să adâncească peștera și i-au adus mâncare lui Solomon de trei ori pe săptămână. Dosar 3739.

Simionescu, Constantin
Simionescu, avocat român din Iași, era decanul baroului orașului. În timpul războiului, Simionescu a ajutat 10 evrei, majoritatea din familiile Spiegel, Sapira și Siegler, care trăiau în Iali. Simionescu l-a luat pe Fred Spiegel, de 16 ani, împreună cu frații lui, sub aripa sa protectoare, după ce tatăl lor fusese în „trenurile morții”, iar mama fusese arestată pentru că se găsise făină asupra ei. Dosar 4892.

Sion, Mircea Petru G.
În timpul războiului, Sion a fost unul dintre puținii oameni care i-au ajutat pe evrei în mod activ, cu riscul propriei vieți. După numirea sa ca judecător la un tribunal militar, Sion a intervenit activ în favoarea evreilor și pentru unii dintre ei a obținut eliberarea din lagărele de muncă. A făcut tot posibilul să-i salveze. Sion a ascuns aproximativ 15 evrei în casa lui din Iași și pe proprietatea familiei lui dinafara orașului. Dosar 3384.

Sorban, Raoul
În mai 1944, Prof. Sorban l-a ajutat pe Rabinul Carmilly-Weinberger al comunității evreiești neologe din Cluj să fugă la Turda și să se întâlnească cu Iuliu Maniu în București pentru a găsi căi de salvare. În mărturia lui ulterioară Dr. Carmilly-Weinberger a declarat că Sorban a fost singurul care a făcut eforturi pentru a-l ajuta să salveze evreii sub ocupația maghiară. Dosar 3499.

Stoenescu, Ioana Stoenescu, Pascu
În 1941, în ianuarie, când a izbucnit rebeliunea legionară a Gărzii de Fier și membrii săi au facut un pogrom împotriva evreilor din București, Stoenescu a invitat familia Donner să se ascundă în casa lui în timpul celor trei zile ale pogromului. Dosar 566.

Stroe, Magdalena
A salvat o femeie evreică de la deportare în 1944, în Transilvania de Nord.

Suta, Ioan
În septembrie 1944, Ioan Suta trăia în orașul Satu Mare, în Transilvania de Nord. 9 evrei care fugiseră din detașamentul de muncă au fost salvați datorită ajutorului lui Suta. Dosar 1827.

Szakadati, Janos Szakadati, Juliana
În 1944, Janos Szakadati și soția lui Juliana aveau o parfumerie în Oradea (Nagyvarad), în Transilvania de Nord. Magazinul lor era lânga ghetoul orașului, în care nemții și maghiarii îi internaseră pe evreii din oraș și din împrejurimi în vederea deportării în lagărele morții. Familia Szakadati venea zilnic să le arunce alimente evreilor din ghetou, fără a primi nimic în schimb și riscându-și viața. Din mai 1941 până la sfârșitul războiului, familia Szakadati a ascuns o fată evreică în casa lor. Dosar 1812.

Toth, Jozsef
În 1944, Jozsef Toth, profesor de liceu, era înrolat în armata maghiară și trăia la Cluj, în Transilvania, în casa lui Ludovic Weissberger. Când nemții au început pregătirile pentru deportarea evreilor din Cluj, Toth l-a ascuns pe Weissberger, pe soția lui Hermina, pe fiica lor Clara-Luisa, pe fiul lor Andrei și pe bunica Etelca, în bucătaria casei lui. Dosar 6026.

Tubak, Maria
La 21 ianuarie 1941, bandele Gărzii de Fier au făcut un pogrom împotriva evreilor din București. În acea seară, Maria Tubak și Stefan Marin, care lucrau la fabrica de cherestea, s-au așezat lângă poarta și când bandele au venit și au încercat să intre în casă pentru a-i scoate pe chiriașii evrei, cei doi le-au spus că nu mai era nici un evreu în casă și au arătat către semnul care demonstra că proprietarul casei era român. Ei au continuat să păzească casa până când rebeliunea a fost înăbușită. Dosar 4860.

Zaharia, Josif
Josif Zaharia (Zacharias), care aparținea minorității șvabe, era fiul unui fermier înstărit care trăia în satul Iecea Marea din județul Timișoara. În 1941, Zaharia a dat peste un băiat de 13 ani, extenuat de lungile căutari pentru hrană și adăpost. Băiatul era Benjamin Weiss, de la yeshivah condusă de rabinul Brisk din orașul Arad. Zaharia a ghicit că băiatul era evreu și i-a fost milă de el. A obținut acte false pentru el, l-a învățat să muncească la fermă și l-a angajat la ferma tatălui lui. Dosar 6177.

Lista cetățenilor Republicii Moldova distinși de Yad Vashem cu titlul „Drept între Popoare”

Lozan, Paramon Lozan, Tamara
Paramon și Tamara Lozan locuiau în orașul Nisporeni din Moldova. Paramon era directorul unui gimnaziu, unde soția lui lucra ca profesoară. Când regiunea a intrat sub control românesc, Paramon a fost somat să deschidă școala pentru a servi temporar drept locul unde să fie adunați evreii. Cinci zile mai târziu s-a zvonit că evreii internați în clădirea școlii urmau să fie omorâți. Pentru a preîntâmpina crima, Paramon a hotărât să-i elibereze. El a fost executat câteva zile după aceea de către autoritățile locale. Dosar 7338.

Marchenko, Ivan Marchenko, Feokla Marchenko, Leontiy Marchenko, Nina Marchenko, Nikita Marchenko, Tatyana
Fratii Ivan și Nikita Marchenko (Marcenco) locuiau împreună cu familiile în localitatea Râbnita din Moldova, în apropierea ghetoului. În martie 1944, când românii s-au retras din acea zonă, membrii familiei Galperin s-au îndreptat spre familia Marchenko (Marcenco), cerându-i adapost. După război, supraviețuitorii au părăsit casa salvatorilor lor. Dosar 8207.

Morozovskiy, Vitaliy Morozovskiy, Aleksandra
Vitaliy și Aleksandra Morozovskiy locuiau în satul Mokra din districtul Râbnita și erau învățători la școala din localitate. Înainte de război, unul dintre elevii lor fusese Grigoriy Farber, un băiețel evreu care locuia cu părinții lui în colhozul evreiesc din apropiere, Der Shtern. În decembrie 1941, cînd germanii și românii au deținut controlul asupra Moldovei timp de cîteva luni, Farber s-a dus la cei doi Morozovskiy pentru a le cere adăpost. Ei l-au ascuns pe copil în podul casei și timp de două luni i-au oferit cele necesare traiului. Dosar 7135.

Nedelyak, Ivan Nedelyak, Anna
Ivan și Anna Nedelyak locuiau împreună cu cei doi copii într-o suburbie a Tiraspolului, numită Kirpichnaya Slobodka. În iulie 1941, familia Nedelyak s-a oferit să-i adăpostească pe cei doi frați Yefim și Semeon Mirochnik, singurii evrei din Ochakov (Oceacov) care au rămăs în viață după masacrul care se petrecuse acolo cu o săptămână înainte. Dosar 6990.

Pelin, George Pelin, Varvara
George și Varvara Pelin erau agricultori din satul Malayeshty (Malaiesti) din districtul Tiraspol. În martie 1944 ei l-au adăpostit în casa lor pe Lev Bruter, un tânar evreu pe care îl cunoscuseră înainte de război, originar din satul Kaushany din Moldova. Dosar 6853.

Pereplechinskiy, Vladimir Pereplechinskiy, Mariya
Într-o zi din septembrie 1941, Maryia a adus acasă o tânără fată, Klavdiya Vainshtein, care scăpase dintr-o groapă comună în timpul unei acțiuni de ucidere în masă. În timpul ocupației. Klavdiya a locuit cu familia Pereplechinskiy și a fost considerată un membru al acesteia. Dosar 8303.

Pozdnyakova, Yefrosiniya Starostina (Pozdnyakova), Zinaida
În timpul războiului, Yefrosiniya Pozdnyakova avea peste 40 de ani și locuia cu unica sa fiică, Zinaida (mai târziu, Starostina), la periferia orașului Râbnita, în Moldova. Ea avea câteva cunoștințe și prieteni printre internații din ghetou și în timpul ocupației ea și fiica ei i-au ajutat pe evrei, procurându-le alimente. La începutul lunii martie 1944, germanii au decis să-i lichideze pe cei din ghetoul Râbnita. Câteva dintre cunoștințele Yefrosiniyei i-au cerut acesteia adăpost temporar în casa ei. Yefrosiniya i-a instalat pe refugiații evrei în podul casei. Pentru o lună întreagă, timp în care soldații germani i-au jefuit și ucis pe evreii din Râbnita, Yefrosiniya și fiica ei de 12 ani, Zinaida, au ascuns mai mult de zece evrei și le-au oferit cele necesare. Dosar 7558.

Russu, George

Pictor bisericesc, în Cernăuți. În octombrie 1941, când a început deportarea evreilor din Cernăuți în Transnistria, i-a ajutat pe membrii familiei Slacman (David, Ida și copii Meir și Beatrice) să obțină o „autorizație” care îi excepta de la deportare (primarul orașului Cernăuți, Traian Popovici, s-a opus ghetoizării și deportării evreilor; prin intermediul a peste 5000 de „autorizații” revizuite pe capi sau mebri de familie, a reușit să salveze de la deportare aproximativ 20.000 de evrei).
În iunie 1942, după ce Popovici a fost destituit și deportările reluate, Russu a găsit pentru familia Slacman un loc unde să se ascundă (în pivnița unei clădiri din complexul episcopal), ajutându-i cu alimente pe toată perioadă cât au stat ascunși.

Serebryanskiy, Isaak Sparinopta, Samuil Mazur, Ikim
Isaak Serebryanskiy, Samuil Sparinopta și Ikim Mazur erau țărani moldoveni, locuitori ai satului Broshteny (Brosteni) din districtul Râbnita. În timpul războiului, cei trei i-au ajutat în diverse moduri pe Naum și Raisa Gomelfarb ai căror parinti, rezidenți din Broshteny (Brosteni), fuseseră omorâți în septembrie 1941. Serebryanskiy a pregătit o ascunzătoare pentru Naum și sora lui, săpând o groapă sub staulul de oi unde copiii, împreună sau separat, s-au ascuns tot timpul cât au stat în sat. Samiul Sparinopta a construit un loc secret în interiorul casei, în spatele sobei rusești. Ikim Mazur, care locuia la marginea satului, a ținut copiii într-un hambar. Dosar 7550.

Starostina, Yevgeniya Starostina, Anna Starostin, Pavel
Anna Starostina locuia împreună cu mama ei Yevgeniya și fiul sau Pavel în Chișinău. La sfârșitul lunii iulie 1941 în Chișinău s-a construit un ghetou în care au fost internate și buna sa prietena Ida Binder împreună cu fiica ei de opt ani, Alla. În primele luni, Anna și fiul ei Pavel s-au strecurat în ghetou pentru a le duce acestora haine și mâncare. Când a început deportarea evreilor în lagărele de muncă din Transnistria, Alla Binder a fugit la familia Starostin. Anna și familia ei au primit-o pe Alla în mijlocul familiei, îngrijind-o cu devotament și ținând-o ascunsă de vecini. Dosar 6084.

Strashnaya, Mariya Strashniy, Ivan Strashnaya, Kseniya
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Mariya Strashnaya avea 60 de ani și locuia în satul Balyavintsy, districtul Brichany (Briceni), împreună cu nora sa Kseniya și două nepoate. Înainte de război, băcănia din sat aparținea familiei Gurvits, iar Mariya și familia ei își făcea cumpărăturile acolo. După ce germanii au ocupat zona, Benyamin Gurvits, proprietarul magazinului, a rugat-o pe Mariya să-i adăpostească pentru o vreme. Mariya nu a refuzat aceasta și în timpul nopții Benamin Gurvits, soția sa Ita și copii Yefim și Manya au ajuns la casa acesteia și au fost ascunși în pod. Dosar 7347.

Tsurkan, Peotr Tsurkan, Yevgeniya Savchuk, Makar Savchuk, Akseniya
Peotr și Yevgeniya Tsurkan (Turcan) locuiau în satul Bulayeshty, districtul Orgeyev. În decembrie 1941, ei au luat în casa lor o familie evreiască, Tselnik, din orașul Grigoriopol. Timp de câteva luni, familia Tselnik a stat în pivniță sau în pod și la sfârșitul verii lui 1942, a fost mutată în casa lui Makar și Akseniya Savchuk (Savciuc), rude ale familie Tsurkan (Turcan), care locuiau în același sat. Dosar 8190.

Simionescu, avocat român din Iași, era decanul baroului orașului. În timpul războiului, Simionescu a ajutat 10 evrei, majoritatea din familiile Spiegel, Sapira și Siegler, care trăiau în Iali. Simionescu l-a luat pe Fred Spiegel, de 16 ani, împreună cu frații lui, sub aripa sa protectoare, după ce tatăl lor fusese în „trenurile morții”, iar mama fusese arestată pentru că se găsise făină asupra ei. Dosar 4892.

Sion, Mircea Petru G.
În timpul războiului, Sion a fost unul dintre puținii oameni care i-au ajutat pe evrei în mod activ, cu riscul propriei vieți. După numirea sa ca judecător la un tribunal militar, Sion a intervenit activ în favoarea evreilor și pentru unii dintre ei a obținut eliberarea din lagărele de muncă. A făcut tot posibilul să-i salveze. Sion a ascuns aproximativ 15 evrei în casa lui din Iași și pe proprietatea familiei lui dinafara orașului. Dosar 3384.

Sorban, Raoul
În mai 1944, Prof. Sorban l-a ajutat pe Rabinul Carmilly-Weinberger al comunității evreiești neologe din Cluj să fugă la Turda și să se întâlnească cu Iuliu Maniu în București pentru a găsi căi de salvare. În mărturia lui ulterioară Dr. Carmilly-Weinberger a declarat că Sorban a fost singurul care a făcut eforturi pentru a-l ajuta să salveze evreii sub ocupația maghiară. Dosar 3499.

Stoenescu, Ioana Stoenescu, Pascu
În 1941, în ianuarie, când a izbucnit rebeliunea legionară a Gărzii de Fier și membrii săi au facut un pogrom împotriva evreilor din București, Stoenescu a invitat familia Donner să se ascundă în casa lui în timpul celor trei zile ale pogromului. Dosar 566.

Stroe, Magdalena
A salvat o femeie evreică de la deportare în 1944, în Transilvania de Nord.

Suta, Ioan
În septembrie 1944, Ioan Suta trăia în orașul Satu Mare, în Transilvania de Nord. 9 evrei care fugiseră din detașamentul de muncă au fost salvați datorită ajutorului lui Suta. Dosar 1827.

Szakadati, Janos Szakadati, Juliana
În 1944, Janos Szakadati și soția lui Juliana aveau o parfumerie în Oradea (Nagyvarad), în Transilvania de Nord. Magazinul lor era lânga ghetoul orașului, în care nemții și maghiarii îi internaseră pe evreii din oraș și din împrejurimi în vederea deportării în lagărele morții. Familia Szakadati venea zilnic să le arunce alimente evreilor din ghetou, fără a primi nimic în schimb și riscându-și viața. Din mai 1941 până la sfârșitul războiului, familia Szakadati a ascuns o fată evreică în casa lor. Dosar 1812.

Toth, Jozsef
În 1944, Jozsef Toth, profesor de liceu, era înrolat în armata maghiară și trăia la Cluj, în Transilvania, în casa lui Ludovic Weissberger. Când nemții au început pregătirile pentru deportarea evreilor din Cluj, Toth l-a ascuns pe Weissberger, pe soția lui Hermina, pe fiica lor Clara-Luisa, pe fiul lor Andrei și pe bunica Etelca, în bucătaria casei lui. Dosar 6026.

Tubak, Maria
La 21 ianuarie 1941, bandele Gărzii de Fier au făcut un pogrom împotriva evreilor din București. În acea seară, Maria Tubak și Stefan Marin, care lucrau la fabrica de cherestea, s-au așezat lângă poarta și când bandele au venit și au încercat să intre în casă pentru a-i scoate pe chiriașii evrei, cei doi le-au spus că nu mai era nici un evreu în casă și au arătat către semnul care demonstra că proprietarul casei era român. Ei au continuat să păzească casa până când rebeliunea a fost înăbușită. Dosar 4860.

Zaharia, Josif
Josif Zaharia (Zacharias), care aparținea minorității șvabe, era fiul unui fermier înstărit care trăia în satul Iecea Marea din județul Timișoara. În 1941, Zaharia a dat peste un băiat de 13 ani, extenuat de lungile căutari pentru hrană și adăpost. Băiatul era Benjamin Weiss, de la yeshivah condusă de rabinul Brisk din orașul Arad. Zaharia a ghicit că băiatul era evreu și i-a fost milă de el. A obținut acte false pentru el, l-a învățat să muncească la fermă și l-a angajat la ferma tatălui lui. Dosar 6177.

Back To Top
×Close search
Search
Skip to content