skip to Main Content

Aleșii Consiliului General al Municipiului București au respins proiectul de dare în administrare a clădirii de pe str. Lipscani nr. 18-20 în vederea realizării Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România

Ne exprimăm profunda consternare față de atitudinea aleșilor Consiliului General al Municipiului București care în ședința din 26.02.2019 au respins proiectul de Hotărâre privind darea în administrare a imobilului din Str. Lipscani nr. 18-20 către Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” în vederea realizării Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România.

Amintim că Primăria Municipiului București, alături de Administrația Prezidențială și Guvern a susținut încă din 2016 acest proiect, care iată astăzi este blocat. Aceasta și în condițiile în care, în decembrie 2018, a avut loc concursul internațional de soluții de proiectare privind amenajarea muzeului în imobilul din str. Lipscani.

Menționăm că viitorul muzeu, unic în România, prin valorile promovate, va avea un mare potențial de imagine pentru România și pentru București. De asemenea, el va completa mari lacune informative și educaționale existente în prezent despre tematica pe care își propune să o promoveze. Expoziția permanentă prezintă principalele coordonate ale istoriei evreilor în istoria modernă a României.

Elisabeth Ungureanu

Departamentul de comunicare

Back To Top
×Close search
Search
Skip to content