skip to Main Content
Comunicat de presă: inaugurare expoziție de bandă desenată la Timișoara

Imagini din trecut. Holocaustul în Timiș.

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în parteneriat cu Fundația Freedom House România și în colaborare cu elevi și cadre didactice din Timișoara și Lugoj, lansează o expoziție de benzi desenate cu povești de viață ale evreilor și romilor din județul Timiș, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Imagini din trecut. Holocaustul din Timiș” este un proiect care ne apropie, prin intermediul benzilor desenate de experiențele trăite de evreii și romii din județ în perioada Holocaustului din România și ne prezintă o istorie diferită a comunităților în care locuim; o istorie a celor persecutați, deportați, exterminați pentru că au fost/s-au născut ALTFEL.

Joi, 19 septembrie 2024,  de la ora 11:00, la Comunitatea Evreilor din Timișoara, str. Mărășești nr. 10, publicul larg este invitat la un dialog despre istorii locale, iar de la ora 12:30, în Piața Unirii, va fi inaugurată expoziția de bandă desenată, ilustrată de Octav Ungureanu, după un scenariu realizat de cercetători ai Institutului „Elie Wiesel” în colaborare cu elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială nr. 18 din Timișoara și Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu” din Lugoj.

Vor participa la dialog:

  • Ana Bărbulescu, cercetător științific la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“.
  • Luciana Friedmann, președinte al Comunității Evreilor din Timișoara.
  • Horațiu Suciu, director, Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”, Lugoj
  • Marian Pleșa, prof. Școala Gimnazială nr. 18, Timișoara
  • Reprezentanți ai elevilor de la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu” din Lugoj și Școala Generală nr. 18 din Timișoara.

Moderator: Florin Iepan, regizor

𝐀𝐜𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐥𝐚 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫, 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭, 𝐢𝐚𝐫 𝐢̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐞 𝐟𝐚𝐜 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭𝐚̂𝐧𝐝 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐮𝐥𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐢𝐜𝐢 https://forms.gle/RTjB2sZepRWk2XSZ6

***

„𝐈𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭. 𝐇𝐨𝐥𝐨𝐜𝐚𝐮𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 România” este o expoziție de bandă desenată realizată în cadrul proiectului cultural-educațional „Visualising The Past Through Graphic Novels. Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania” finanțat de Uniunea Europeană prin programul Citizenship, Equality, Rights, Values (CERV-2022-CITIZENS-REM), implementat de Institutul ,,Elie Wiesel” în zece județe din România (Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Prahova, Sibiu, Timiș) cu sprijinul Fundației Freedom House România și a comunităților locale.

Detalii despre proiect: https://www.inshr-ew.ro/portfolio-item/visualising-the-past-through-graphic-novels-holocaust-remembrance-in-romania-imagini-din-trecut

Back To Top
×Close search
Search
Skip to content