Noiembrie 1941 în Transnistria
De-a lungul lunii noiembrie 1941 convoaie cu zeci de mii de evrei se găseau pe drumurile Transnistriei. Provincia administrată din august de către autoritățile romȃne ȋncepea deja să devină locul sfȃrșitului pentru mulți evrei ucraineni şi cei deportați din Basarabia și Bucovina.
Ȋn 11 noiembrie 1941 guvernatorul Transnistriei, Gheorghe Alexianu, prin Ordonanța nr. 23 fixa cadrul legal în baza căruia, vreme de aproape 3 ani de zile, evreii de acolo au încercat să supravieţuiască. Textul acestei reglementări îi numea pe evreii deportaţi din Bucovina şi Basarabia “evrei veniţi din zonele de luptă ale frontului în Transnistria”, iar închiderea evreilor ucrainieni în lagăre şi ghetouri era camuflată eufemistic sub expresia “deplasare în anumite centre”.
Articolul V al ordonanţei stabilea că evreii nu pot părăsi localitatea unde le era fixat domiciliul decât cu autorizaţia prefectului, iar articolul VIII arăta că acela care este găsit în altă localitate “va fi considerat spion şi sancţionat imediat după legile militare în timp de război”. Evreii aveau de ales între a muri de foame în localitate sau a risca să fie prinşi şi executaţi atunci când părăseau satul în căutarea hranei.
Sursa: Arhiva Odessa.
La 1 noiembrie 1941 Alexianu îi scria lui Antonescu despre incapacitatea sa de a face faţă numărului mare de evrei care erau deportaţi în Transnistria.
„Mi s-au adus un număr de evrei mult mai mare decât m-am aşteptat şi cu împrejurările de azi, pe vreme rea, cu drumuri impracticabile, aşezarea lor la locurile destinate se face în condiţii foarte grele”. Acesta arăta că prin nordul provinciei trecuseră peste 50.000 de evrei, „iar acum încep să-mi vină de la Iasca convoaie de 10.000 – 15.000 odată”.
La sfârşitul lunii, în 27 noiembrie 1941, Inspectoratul de Jandarmi Transnistria arăta într-o adresă că doar în judeţul Moghilev fuseseră deportaţi din Basarabia şi Bucovina 56.000 de evrei, deşi iniţial se discutase să primească 15.000.
Judeţul Golta a fost locul în care zeci de mii de evrei au pierit în toamna şi iarna dintre 1941 şi 1942. În 5 noiembrie 1941, prefectul judeţului, colonelul Modest Isopescu, dădea dispozitii subalternilor privind modul în care să aibă loc trierea evreilor. Cei apţi de muncă urmau să fie duşi în clădiri care aveau ferestre închise cu geamuri sau scânduri şi chiar să li se facă şi foc. Cei care nu erau apţi de muncă, femeile slabe, bătrânii şi copiii urmau să fie duşi la Bogdanovca şi cazaţi în grajdurile de porci ale sovhozului. Isopescu ştia că mulţi vor muri şi ordona: “Eventualii morţi pe drum se vor înmormânta tot la 2 m adâncime în care scop se vor lua hârleţe”. Mulţi dintre deportaţi sufereau deja de tifos şi dezinterie.
O săptămână mai târziu, ajungea la Alexianu o adresă a prefectului de Golta în care se arăta că din cei 15.000 de evrei aduşi în comuna Gvozdovca 8.000 au murit de tifos şi de foame. Se plângea că nu face faţă numărului mare de evrei aduşi.
La Bogdanovca „din ce a fost acolo şi din ce a mai venit sunt 11.000 jidani plasaţi în grajdurile sovhozului unde nu încăpeau 7.000 porci. Astăzi a venit primarul cu şeful de sovhoz disperaţi căci li s-a spus că mai sunt în drum încă vreo 40.000 din direcţia Odessa”.
„Rog însă ca să nu ni se mai infesteze prin noi convoiuri de jidani”
Aşa îşi încheia Isopescu adresa, după ce menţionase că spera să-i treacă pe evrei peste Bug, în teritoriul administrat de germani.
