Sarina (Sașa) Ionescu: din Câmpulung la Șargorod (Transnistria)
Sarina (Sașa) Ionescu, născută Feyer, avea 11 ani cȃnd familia ei a primit vestea deportării din Cȃmpulung. Grija Sașei se ȋndrepta mai mult către ce avea să se ȋntȃmple cu pisica și pasărea ei. Ȋși amintește că ȋncă din tren, ȋn drum spre Transnistria, deși nu erau siguri unde urmau să ajungă, tatăl ei ȋncerca să o ȋnvețe cȃteva cuvinte ȋn ucraineană. După ce au trecut Nistrul, la Moghilev au fost duși ȋntr-un grajd foarte mare. Un unchi de-al ei a reușit să fugă și s-a ȋntors să-i ia și pe ei după ce a găsit adăpost la o familie de evrei din localitate.
„Vărul meu, la 5 ani, mergea pe jos, ȋn căruță erau bunicii și știu că tatăl meu zicea că obligația mea este să-l țin de mȃnă pe acest văr al meu, ca să nu-l pierd pe undeva prin noroaiele de pe acolo”.
Cei 10 membrii ai familiei au primit aprobare să se stabilească ȋn Șargorod, un tȃrg la 60 km depărtare de Nistru. Transferul s-a făcut pe jos, pe o vreme urȃtă de octombrie cu ploaie și ninsoare. După 3 zile de mers pe jos unchiul Sașei a aranjat cu doi soldați germani care se ȋndreptau spre Sargorod să-i ducă și pe cei doi copii cu camionul lor. Pȃnă la venirea familiei cei doi copii au stat ȋn grija unor cunoscuți din Suceava care ajunseseră ȋnaintea lor.
Ȋn Șargorod familia Sarinei a locuit ȋn casa unui felcer evreu. Familia Kurman avea o fată, Klara, cu un an mai mare ca Sașa. “Noi am avut 10 persoane o cameră la dispoziție; gazdele, care erau 4 persoane, aveau și ele o cameră. Casa nu era chiar un palat”.
Sașa ȋși amintește că se ȋncălzeau cu coji de seminte de floarea soarelui. Hrana era foarte greu de procurat și tot ce găseau fierbeau ȋn exces de frica bolilor. Cei mai norocoși erau cei care lucrau ȋn kolhozuri pentru că reușeau să mai procure alimente. Supraviețuirea multor evrei din Șargorod a fost posibilă și datorită ucrainenilor care transportau sfeclă la o fabrică de zahăr din apropiere. Drumul către fabrică trecea prin mijlocul ghetoului și țăranii făceau ȋn așa fel ȋncȃt să pice sfeclă de zahăr din căruțe.
„Majoritatea oamenilor erau slăbiți, așa că zăceau mult. Eu ȋnsămi, să zicem, fiind din categoria cea mai favorizată, am ajuns la 14 ani la 30 kg, eram un copil bolnav și cȃnd, la ȋntoarcere, ne-am oprit la Cernăuți la niște rude ale tatălui meu, eu m-am ȋmbolnăvit pentru că am mȃncat”.
Foto: INSHR-EW, arhiva personală a Sarinei Ionescu
Ȋn 1999 Sarina Ionescu a plecat ȋntr-o călătorie prin locurile prin care evreii bucovineni au fost purtați ȋn timpul războiului. La Șargorod s-a regăsit cu Klara. Locuia singură ȋn casa ei, acolo unde ȋn 1941 și-a găsit adăpost și Sarina cu familia ei.
La mijlocul anilor 2000 Klara a murit, iar ȋn casa familiei Kurman din Șargorod nu mai locuiește nimeni, aproape se prăbușește. Sarina Ionescu a murit ȋn 2017.
Foto: http://jasonfrancisco.net/klara