skip to Main Content

Imagini din trecut. Holocaustul în Botoșani

A început cu interdicția de a circula pe străzi într-un anumit interval orar și imposibilitatea de a continua studiile, au urmat munca forțată, separarea familiilor, expulzarea din țara pentru care au luptat, deportările în Transnistria unde au fost nevoiți să supraviețuiască bolilor, frigului, foamei, dar mai ales neputinței de a-i vedea pe cei dragi murind.
Sunt câteva „imagini” care zugrăvesc trecutul comunităților de evrei și romi din Botoșani, în perioada Holocaustului. Un trecut îndepărtat, dar care este parte a istoriei comunităților cărora le aparținem.

21 aprilie 2023 – la Botoșani a avut loc seminarul organizat de Institutul „Elie Wiesel” cu elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, în cadrul proiectului Imagini din trecut. Holocaustul în Botoșani.

Sub îndrumarea cadrelor didactice și în colaborare cu cercetătorii de la Institutul „Elie Wiesel”, elevii vor realiza scenariul pentru două dintre panourile expoziției de bandă desenată Imagini din trecut. Holocaustul în Botoșani care va aduce în atenția publicului fragmente din istoria comunităților locale de evrei și romi, din perioada Holocaustului în România.

 

Expoziția „Imagini din trecut. Holocaustul în Botoșani” este organizată în cadrul proiectului Visualising The Past Through Graphic Novels.Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania (CERV-2022-CITIZENS-REM), implementat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în zece județe din România (Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Prahova, Sibiu, Timișoara) cu sprijinul Fundației Freedom House România și a comunităților locale.

La realizarea panourilor de bandă desenată din Ploiești au contribuit elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

Ilustrator: Octav Ungureanu

                    

Back To Top
×Close search
Search
Skip to content