skip to Main Content

Imagini din trecut. Holocaustul în Cluj

Excluderea din viața socială, economică, închiderea în ghetou, torturile, actele de violență și în cele din urmă deportarea la Auschwitz sunt măsurile care au marcat istoria comunității locale din Cluj după septembrie 1940 și mai ales din primăvara anului 1944. O istorie similară este cea a comunității de romi din teritoriul județului, rămas în administrația României după Dictatul de la Viena. Poveștile romilor deportați în Transnistria ne vorbesc despre violențe, moarte, durere, despărțire, dezumanizare, prezentându-ne fragmente din partea întunecată a istoriei județului Cluj.

27 martie 2024 – la Cluj-Napoca avut loc seminarul organizat de Institutul „Elie Wiesel” cu elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Onisifor Ghibu”, Colegiul Național „George Barițiu” și Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de auz, în cadrul proiectului „Imagini din trecut. Holocaustul în Cluj”.

Sub îndrumarea cadrelor didactice și în colaborare cu cercetătorii de la Institutul „Elie Wiesel”, elevii vor realiza scenariul pentru două dintre panourile expoziției de bandă desenată „Imagini din trecut. Holocaustul în Cluj” care va aduce în atenția publicului fragmente din istoria comunităților locale de evrei și romi, din perioada Holocaustului din Europa și România.

Expoziția „Imagini din trecut. Holocaustul în Cluj” este organizată în cadrul proiectului Visualising The Past Through Graphic Novels.Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania (CERV-2022-CITIZENS-REM), implementat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în zece județe din România (Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Prahova, Sibiu, Timiș) cu sprijinul Fundației Freedom House România și a comunităților locale.

La realizarea panourilor de bandă desenată din Cluj au contribuit elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „George Barițiu”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul Tehnologic pentru Deficienți de Auz.

Ilustrator: Octav Ungureanu

                           

Back To Top
×Close search
Search
Skip to content