Imagini din trecut. Holocaustul în Dâmbovița
Confiscarea afacerilor, interdicția de părăsi orașul, exmatricularea elevilor din școli, munca obligatorie din lagăr, deportarea în Transnistria – sunt doar câteva „imagini din trecut” care ilustrează realitatea trăită de evreii și romii din județul Dâmbovița în urmă cu peste 80 de ani. O realitate care ne este îndepărtată, care ne poate părea fictivă, dar care este parte a istoriei comunităților cărora le aparținem.
20 aprilie 2023 – la Târgoviște a fost lansat proiectul cultural-educațional Imagini din trecut. Holocaustul în Dâmbovița printr-un seminar organizat de Institutul „Elie Wiesel” cu elevi de la Colegiul Național „Constantin Carabella”.
Sub îndrumarea cadrelor didactice și în colaborare cu cercetătorii de la Institutul „Elie Wiesel”, elevii vor realiza scenariul pentru două dintre panourile expoziției de bandă desenată Imagini din trecut. Holocaustul în Dâmbovița care va aduce în atenția publicului din județ fragmente din istoria comunităților locale de evrei și romi, din perioada Holocaustului din România.
Expoziția „Imagini din trecut. Holocaustul în Dâmbovița” este organizată în cadrul proiectului Visualising The Past Through Graphic Novels.Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania (CERV-2022-CITIZENS-REM), implementat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în zece județe din România (Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Prahova, Sibiu, Timișoara) cu sprijinul Fundației Freedom House România și a comunităților locale.
La realizarea panourilor de bandă desenată din Târgoviște au contribuit elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Constantin Carabella”.
Ilustrator: Octav Ungureanu